REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​Visul lui Tănase


     Premiera filmului Visul lui Tănase avea loc în aprilie 1932. Ilustrul comic, pe spezele căruia se turnase filmul la Berlin (era vorba de o adevărată coproducție: capitalul, scenariul, vedeta şi o parte dintre actori erau români, studioul, regia, tehnicienii şi o altă parte dintre actori erau germani), neîntrecutul meşter într-ale râsului şi ale ironiei, Constantin Tănase, se afla „pe viu” în sala de spectacol, comentând cu glas tare visul lui Tănase, tribulaţiile eroului de pe ecran, dialogând cu imaginea sa cinematografică, bucurându-se zgomotos de farsele pe care eroul peliculei le făcea celor din jurul său, în ambianța sofisticat-nemțeasca a studiourilor din Berlin care-I invitaseră şi-I primiseră pe post de vedetă. De câte ori revedem imagini din acest film care a împlinit de multişor o jumătate de veac, de câte ori îl revedem pe Tănase făcându-şi bagajele s-o pornească pe drumurile gloriei cinematografice spre studioul „Tobias-Film”, alergând disperat după trenul care tocmai se pusese în mişcare în Gara de Nord sau participând la turnări în stilul său mucălit şi neaoş, alături de sublim-oxigenata sa parteneră Lydia Alexandra, de câte ori îl revedem în sala de cinema aplaudându-şi, aprobându-şi şi negându-şi propria sa imagine de pe ecran, ne cuprinde o bucurie greu de prins în cuvinte, pentru că asemenea imagini sunt documente-unicat, în care, mereu avem aceeaşi senzaţie, talentul comic al lui Tănase parcă dă în clocot, se revarsă în afara ecranului, ca spuma tartelor cu frişcă de pe vremea „marelui mut”. Am avut bucuria să revedem nu demult ima­gini din acest film tonic şi captivant, ca un leit-motiv într-o emisiune-serial reali­zata de Aristide Buhoiu în ciclul său „Drumuri prin amintire”, atât de bogat în necesare şi inspirate „restituiri”. De fapt, în cele trei episoade ale teleserialului consacrat lui Constantin Tănase, am vă­zut multe alte imagini despre viaţa cele­brului comic, imagini filmate (puţine, dar cât de preţioase!) şi imagini fotografice, însoțite de amintirile unor contemporani, care au însoțit cumva, cândva, drumul de viaţă, de veselie, de cântec şi de tristețe al  celui care a intrat demult în mitologia ge­nului estradistic, date fiind însuşirile sale de ironist atât de originale şi atât de capti­vante. Am ascultat-o, depănându-şi amin­tirile, pe tovarăşa de viaţă a lui Tănase, fiImată în casa aceea de pe strada Puțul cu plopi, în care actorul şi-a trăit mulţi ani dinspre sfârşitul vieţii, casă pe lângă care, de câte ori trecem, simțim un nod de emoție... Am ascultat-o, depănându-si amintirile, pe actrița Zizi Șerban care avea abia vreo paisprezece anişori când era primită în trupa de balet a lui Tănase... Am ascultat mărturiile unui fost „șef-recuziter” de prin anii '30—'40... Din vorbele tuturor celor care şi-au întors gândul, în faţa aparatului de filmat, spre epoca lui Tănase s-a născut, caleidosco­pic, imaginea unei personalități acapa­rante, care a dominat, ani la rând, cu o dezvoltată şi exemplară ţinută civică, cu un haz irezistibil şi pantagruelic, scenele teatrelor de revistă româneşti. Drumul printre amintiri al reporterului contempo­ran a fost însoțit mereu de un sentiment de stimă şi prețuire faţă de actorul evo­cat. Din imagini cinematografice ale „ac­tualităţilor” vremii, reporterul a reconstituit, drept cadru al evocării, atmosfera Bucureştiului interbelic sau Cişmigiul de odinioară. Un moment „de rezistenţă” al serialului a fost singurul cuplet filmat din lunga carieră de cupletist a lui Tănase. Imagini realmente irezistibile: Tănase, în rol de Chiriţă, într-o rochie fistichie (foarte modernă de altfel), cu volane, ridi­culizând franţuzismele vremii. Din foto­grafii vechi, din programe ale teatreIor de revistă de pe vremuri, de la Cărăbuş sau de la Savoy, de la Roxy sau de la actuala sală Majestic, chipul actorului ne-a zâmbit complice, hâtru, iar vocea actorului, rămasă spre neuitare pe benzi şi pe discuri păstrate cu sfințenie, ne-a readus în me­morie vestite cuplete de-ale marelui co­median, cu „asta e a mea deviză, asta e parola mea” sau „nevestele erau neveste, nu se ţineau ca azi de feste”, asta, fireşte, „pe când era bunica fata”... Amintiri, apoi, despre o seară de 22 decembrie (1937) când teatrul lui Tănase lua foc în timpul unui spectacol cu „Poftă bună la Tănase”. Și oameni care I-au însoțit pe scenă şi în viaţă de-a lungul anilor: Maria Tănase, Ion Vasilescu, Stroe şi Vasila­che... Spre sfârşitul reportajului realizat cu suflet, cu admiraţie şi pioşenie de Aris­tide Buhoiu, imaginile încep să dobân­dească, flecare, o pondere deosebită, ca într-un film derulat cu încetinitorul, ca într-un film care stă să se rupă, aşa cum stătea să se rupă filmul vieții lui Tănase. Ultima imagine cinematografică a actoru­lui: ca spectator, privind „Varietăţi la Pa­ladium”... O fotografie cât o viață de om: actorul, la sărbătorirea primului 1 Mai liber, în 1945... şi ultima fotografie a lui Constantin Tănase: cu barca, prin Cişmi­giu. În 15 august 1945 actorul a băut o bere de la gheaţă lângă Cişmigiu. A făcut o amigdalită. Apoi un blocaj de rinichi. În 28 august îl vizita, la patul de suferința, lon Vasilescu. În 29 august nu mai era. 
(Cinema nr. 2, februarie 1984)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: calin caliman, constantin tanase, cronica tv, visul lui tanase film

Opinii: