REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​Virtuțile discreției


     Muzica de film
     O peliculă precum Moromeții, unde du­rata globală (și ea, dublă față de cea obișnu­ită) se sprijină pe numeroase (și superbe!) lungi secvențe fără „text” (dar cu ce bogat, sensibil și profund subtext!) ar fi tentat pe mulți regizori să Ceara și pe orice compozitor să-i scrie o partitură de dimensiuni similare: ei bine, muzica solicitată de Stere Gulea și compusă de Cornelia Tăutu însumează un număr de minute cu siguranță mult inferior mediei din filmele de lungmetraj! Izvorând arareori, din tăcere ori din larmă, întotdeauna însă pe neașteptate și provocând prin surpriza apariției sale efectul unei reliefări puternice a momentului respectiv (ca și cum spectatori­lor li s-ar spune: „Luați aminte, acum se pe­trece ceva foarte important. Încercați să înțe­legeți ce anume!) muzica, aceasta se topește curând în liniștea sau în zarva atât de specifice satului și împrejurimilor lui, și atât de mu­zicale, amândouă, în amestecul de glasuri ale vântului, copacilor și apei, ale păsărilor animalelor și oamenilor... (Mai ales vocile aces­tora din urma, aducând din off, într-o aparent întâmplătoare dispunere, frânturi din dialogu­rile ce se desfășoară dincolo de planul prin­cipal, compun o veritabilă țesătură de tip polifonic, având în cele din urmă chiar și o func­ție de tip muzical.)
     O peliculă precum Moromeții, unde satul românesc, cu ritualurile lui cotidiene și cu cele ocazionale, se înfățișează cu atâta forța, ar fi tentat pe mulți regizori să solicite, și pe unii compozitori să accepte, prezența unor lungi și numeroase „momente folclorice”, în locul acestora (cu excepția unui „Căluș” sufi­cient de autentic), filmul propune o partitură a cărei scriitură uzează într-o manieră perso­nala de structurile și de esențele străvechi ale muzicii populare românești, ridicând astfel către o mai amplă generalizare semnificațiile imaginilor pe care le însoțește.
     O peliculă precum Moromeții, unde — în pofida dominanței senzații de încremenire — interese și pasiuni puternice clocotesc necontenit, ar fi tentat pe unii regizori să pre­tindă, și pe mulți compozitori să conceadă, existența unei muzici copleșitoare prin densi­tate și răscolitoare prin patetism; ei bine, în loc să dezvăluie în acest mod sufletul eroilor lui Marin Preda, muzica filmului îl tăinuiește cu aceeași pudoare cu care înțelege s-o facă, cel dintâi, într-o creație de neuitat, acest uriaș actor care este interpretul lui Ilie Moromete: Victor Rebengiuc.
     Sunt, acestea, doar trei dintre multiplele chipuri în care, aici, muzica demonstrează că — în film, ca și pe podiumul de concert — virtuțile discreției le pot concura cu succes pe acelea ale spectaculozității.
(Cinema nr. 10, octombrie 1987)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cornelia tautu, cronica muzicii de film, luminita vartolomei, morometii film, stere gulea

Opinii: