Nu ştiu la ce se referă
George Littera, când spune că „totul se desfăşoară după reţetă”, pentru că, deşi am sacrificat multă bunăvoinţă, n-am descoperit în acest film nicio reţetă, nicio formulă, niciun criteriu de gen sau de gust, pelicula fiind, aşa cum o demonstreaza chiar cronicarul în continuare cu toată precizia. Cât priveşte partea „experimentală”, peste care George Littera trece în graba, nici aceasta nu lipseşte. Dacă mă refer la ea o fac însă numai pentru că nu e prima dată când unui biet truc cromatic i se face publicitate ca unui veritabil experiment artistic. Căci, vai, cât de mult seamănă acele cadre scăldate în culori schimbătoare cu produsele unui laborator foto de provincie, aranjate şi boite în fel şi chip sau retuşate cu creionul bont. Aş mai adăuga la ce spune autorul doar că, dacă „nu e vina” actorilor că sunt de nerecunoscut, eu cred că nici regizorul nu e, de fapt, de vină, fiindcă nimic nu pare să fi îndreptăţit studioul să-l pună pe A. Miheles în situaţia ingrată, fără ieşire pentru el, de a turna filmul. (
Valerian Sava)
Diletantism, spune colegul Littera despre această comédie (vezi accentul!) cinematografică. Subscriu. Cu o completare: Credeam că după
Zile de vară recordul în materie de prost gust va fi greu de atins. M-am înşelat.
Vin cicliştii practică cu succes acelaşi „cinematograf de gang”. (
Alexandru Racoviceanu)
