Secvența de început a filmului
Vacanța cea mare este ferestruica inspirată prin care spectatorul privește o situație de familie, o situație de viață. Complexă, nuanțată. Verosimilă. Tatăl inginerului din
Vacanța cea mare nu-și mai găsește locul. Brusc îi încurcă pe toți, brusc observă schimbări de ton, atitudini stânjenite sau exasperarea machiată a norei. Pică la țanc, adică le strică vacanța la mare, îi provoacă fiului remușcări și tot felul de flash−back-uri, gânduri negre, presentimente, asociații sumbre de idei, procese de conștiință filiale, întristare. Victor Odilo Cimbru, în rolul bătrânului are expresivitate: abătut, stânjenit, cu geamantanul prea greu, demodat, în costumul „de gata” și aflat în toiul crizei de conversație. E clipa aceea în care ai nevoie de comunicare, de puțină tandrețe, de un strop de iubire din partea celor din jur.
E aici un accent subtil și delicat pus de scenaristul−regizor Andrei Blaier pe o problemă de viață, un accent care vine din unghiul sociologiei familiei. E vorba nu doar de bătrânețe care, precum orice vârstă, contează cum e trăită. Mai e vorba și de distanțarea dintre părinte și copil. Timpul a trecut, fiecare are problemele lui și iată, între ei s-a și instalat vidul. Intervine și ceva din „pana” cuplului conjugal: el, soțul, foarte prins de treburi, în timpul anului, nu se mai poate relaxa pe țărmul mării; nici de bucurat pare că nu mai știe, năpădit brusc de remușcări. Soția lui, doctorița, poartă și ea pecetea contradicției, parcă ar sta pe marginea unui stress iminent. A așteptat atâta vreme concediul mult sperat, poate și ca să mai ungă vreo rotiță obosită din mecanismul acestei căsnicii, dar vizita bătrânului i-a spulberat speranțele.
Tamara Crețulescu și
Marcel lureș „joacă” un cuplu cu nuanțe și probleme.
