Tinerii pasionați de film și teatru vor putea afla mai multe din culisele facultăților de teatru și film și vor putea participa la ateliere și cursuri deschise de actorie, coregrafie, exerciții de regie-teatru, demonstrații de tehnică în mânuirea marionetei, cursuri interactive de scrimă, proiecții de film, workshop-uri de regie film și animație, expoziții de scenografie și întâlniri-dialog de teatrologie, management cultural și jurnalism teatral.
Vineri, 3 martie, la ora 14.00, are loc atelierul de regie film (sala 112A, etajul 1), coordonat de prof. univ. dr.
Laurențiu Damian, iar de la ora 16.15, în aceeași sală, publicul este invitat la o proiecție cu filme studențești. Sâmbătă, la ora 14.00, se lansează volumul colectiv de scenarii MasterPlot, promoția 2016 (coordonator: prof. univ. dr. Radu Nicoară), iar duminică prof. univ. dr.
Radu Igazsag, asist. univ. dr.
Matei Branea și Cristian Radu (master anul II) organizează atelierul de animație de film (studioul de animați, demisol, ora 10.00)
În fiecare seară, sunteți invitați la spectacolele „Ivanov” de A.P. Cehov, „Mizerabilii” de Victor Hugo, „Poveste furtunoasă” după I. L. Caragiale sau „Frumoasa și bestia”, după Jean-Marie Leprince de Beaumont.
Detalii:
Unatc.ro //
Facebook