Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



UNATC și UBB se solidarizează cu Universitatea de Teatru și Film din Budapesta


     Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București și Facultatea de Film a UBB Cluj și-au manifestat public solidaritatea cu colegii de breaslă de la Universitatea de Teatru și Film din Budapesta (SzFE), care protestează împotriva deciziei guvernului condus de Viktor Orbán de a instaura, începând de la 1 septembrie, o fundație privată care să se ocupe de administrarea universității. Conducerea universității și senatul acesteia și-au dat demisia în semn de protest, iar studenții au ocupat unul din corpurile SzFE, cerând demisia celor cinci membri ai fundației, în frunte regizorul de teatru Attila Vidnyánszky, un apropiat de-ai prim-ministrului ungar. Primele măsuri propuse de echipa lui Vidnyánszky au fost încercări de slăbire a puterii decizionale a Consiliului de administrație al Universității. Prin ele, noua fundație își alocă puterea de a-l numi pe rector, de a superviza politica pedagogică și de gestionare a bugetului. 
     Protestele studenților au adus în stradă mii de oameni care arată cu degetul încercarea guvernului Orbán de a se implica în învățământul universitar. Printre cineaștii maghiari care și-au arătat susținerea pentru proteste se numără Ildikó Enyedi, parte din corpul profesoral care și-a dat demisia, și Béla Tarr, iar Cate Blanchett, Pawel Pawlikowski, Eddie Redmayne și Cristi Puiu sunt doar câteva dintre numele prezente în petițiile care circulă online. Campania #freeSzFE a luat amploare pe social media, în special în cercurile artistice progresiste. 
     Scrisorile celor două universități pot fi citite aici și aici
 
(14.09.2020)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: #freeszfe, attila vidnyánszky, proteste studentesti budapesta, ubb cluj, unatc il caragiale

Opinii: