​Un talent ce nu şi-a ars etapele

     Medalion: Silvia Popovici
     Profil artistic clasic prin armonia cu care s-a construit în timp, temeinic, laborios, confirmându-şi promisiunile de la debutul râsunător în cinema cu La mere, pe scenă cu Ofelia. Un talent ce nu şi-a ars etapele, a urcat cu răbdare şi exigenţă treptele profesiunii de actor dotat deopotrivă pentru teatru şi ecran (mai spectaculoase treptele scenice, mai durabile celelalte, dar împreună edificând o carieră rezistentă la capriciile repertoriale, la conjuncturile comerciale). Pentru că o reputaţie solidă se stabileşte şi prin puterea de a refuza solicitările neinteresante din punct de vedere artistic. Silvia Popovici ar fi putut să apară mai des pe ecran decât o dată la câţiva ani. După Omul de lângă tine, după succesul din Darcle, multe oferte s-ar fi grăbit să-i tempereze discernământul critic. A aşteptat fără panică până când un cineast de valoarea Malvinei Urşianu a construit în jurul personalităţii sale interpretative — distincţie, graţie, gravitate — un personaj anume, un univers uman complex care de la Gioconda spre Trecătoarele iubiri are coerenţă, originalitate, patimă ideatică, degajând tot­odată un «fluid simpatetic», cum i-ar zice Călinescu. Şi în acest univers creat cu rigoare şi fantezie de un autentic om de film, Silvia Popovici, cu nota ei de femi­nitate caldă şi fermă, cu timbrul ei aparte, subliniind ironia şi mai ales autoironia, cu zâmbetul ei de Gio­condă mai mult lucidă decât misterioasă, mai mult vulnerabilă decât triumfătoare, a realizat imaginea unei «contemporane» pe cât de inteligentă, pe atât de pate­tică, pe cât de raţională, pe atât de sensibilă, împăcând cu graţie contrariile şi ridicând antinomia la rangul de lege psihologic artistică.
     Caz fericit de întâlnire între autorul unui personaj în variate ipostaze şi interpretul lui, la fel de creator — pe care Cinemateca noastră l-a omagiat în cadrul unui interesant medalion.