Cronica personajului secundar
Mustață fotogenică, colilie, groasa, în bună armonie cu prosperitatea obrajilor, ochi luminați de bucuria cârnaților de casa, topiţi în palincă parfumată, șapca uniformei de poştaş, trasă peste o bască a bonomă, civilă, de sătean ridicat la rang de funcţionar public, nelipsita tolbă plină de scrisori, bicicleta purtată de coarne, a furdulie de Pegas Iocal... Tuşe groase, păstoase în construirea secundarului, încredințat popularului actor de comedie
Dem Rădulescu, solicitat cap de afiş chiar şi când nu deține partitură principală... tuşe compatibile cu registrul comic în care îşi plasează regizorul
Mircea Moldovan Bocetul vesel, inspirat de piesa apreciatului dramaturg şi prozator Sütö András, tuşe ce nu par străine de modalităţile folosite în comediile de succes
Toamna şi
larna bobocilor. Zgândărit de mereu renăscute pofte bahice şi constrâns de omniprezența ochiului atotvăzător al soției, care-i intuieşte orice mişcare şăgalnic dibace de aprovizionare cu „sfânta” licoare, dosită prin cele mai neașteptate unghere, speriat la gândul unei „frecții” conjugale, simpaticul poştaş va strecura candid „mâna” declanşatoare a...
Bocetului sub talpa consăteanului Carol Fegeduş, cel cu călcătura apăsată de greutatea nenumăratelor diplome obținute la cursurile de perfecţionare, în pomicultură, legumicultură etc. Carol va fi alesul obştei, noul ei primar... deocamdată... secret?! O astfel de veste poştală trebuie cinstită, nu?! Şi de aici povestea.. Personajul debutează cuceritor. Primele secvențe dau satisfacție deplină. Lupta cu ispita, savoarea gâlgâitului licorii turnate în pahar, jocul nerăbdătoarei aşteptări a şnapsului de cinste din casa lui Fegeduş sunt scene curate, construite economicos, cu haz şi tâlc, slujind condensarea cinematografică a părții expozitive a filmului. Altele, în schimb, dau impresia unor microrecitaturi din repertoriul clasic, binecunoscut, de altfel mult gustat de public, demrădulescian, cu mişcări feline, mişcări candide, întristări parşive, accente de rostire a replicilor... Personalitatea actorului simte, poate, nesiguranța mâinii regizorale şi construieşte de la sine şi în sine (secvența cumpărării sticlei de palincă, plecarea lui Fegeduş din propria-i casă), cu haz, dar şi abătând atenţia spre alt punct cardinal. Mai ciudată apare estomparea psihologică a acestui personaj secundar, important în raport cu drama declanşată prin vorba şi setea proprie. Secvența alegerii noului primar consemnează schematic reacția poştaşului. Lipseşte gradarea scenelor comice de la bucuria pişicheră a primelor secvențe la aportul neconcludent al ultimelor. Poştaşul buclucaş este trecut precipitat în rezervă după ce a declanşat toată intriga poveştii, simpaticul vicios din primii zeci de metrii ai peliculei este transformat într-un palid figurant, ce se alătură altor personaje unidimensionalizate ale filmului. (Prin contrast, ce fericită soartă îi asigură Nikita Mihalkov personajului său secundar din filmul lui Riazanov,
Gară pentru doi, model rotund, percutant şi memorabil!) Pendularea între firul autentic al comediei şi schema comisă, şarja, şablonul neconvingător, respirația scurtă a secvențelor, „telefonarea” intențiilor cu privire la identitățile personajelor, toate concură la un produs cinematografic liniar, în care râsul nu-şi îndeplineşte rolul de termo-cauterizator al unor negi de pe fața unor sate contemporane.
