REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Un minut din „Facerea lumii”


     Timp de 2 ore, am asistat la filmarea unuia dintre cele 392 de planuri ale Facerii lumii: planul nr. 151.
     La parterul studioului „Bucureşti”, în faţa platoului nr, 2, se aprinde semnalul luminos; „Linişte! Se filmează!”, înăuntru, deşi aproximativ 20 de oameni fac fiecare câte ceva, brusc nu se mai aude nici un scârţâit, nici un foşnet; timp de un minut. La cadru, doar doi oameni, faţă în faţă, dinaintea aparatului de filmat: inginerul de sunet Dan Ionescu, în rolul lui Bazilescu, directorul tipografiei şi Colea Răutu, în rolul muncitorului Filipache. Câteva replici, câteva gesturi dintre cele mai obişnuite şi „Stop!”. Agitaţia reîncepe. Se repetă încă o dată şi încă o dată: pentru aparat şi pentru actori, pentru o eventuală ajustare a textului, pentru fixarea mişcării în cadru. Regizorul Gh. Vitanidis îşi renuanţează indicaţiile. Operatorul şef Ovidiu Gologan îşi inspectează încă o dată, cu meticulozitate, luminile; mută o blendă cu doi centimetri la dreapta, o rivală imperceptibil mai în spate. Modificări infime, precizări aproape imperceptibile. „Ce rost au?” — ar putea întreba orice profan. Nimic nu s-a schimbat sau aproape. De ce atâta muncă? De ce tâmplari, electricieni; maşinişti şi tot restul echipei muncesc cam o dată la două ore din greu, la schimbarea cadrului, după care stau şi migălesc de dimineaţa până seara la astfel de detalii nesemnificative... Nimic de condamnat în această întrebare. Cu excepţia operatorului, a regizorului şi a interpreţilor, toţi ceilalţi uită foarte repede că ceea ce se petrece pe platou nu seamănă cine ştie ce cu ceea ce se va vedea în imagine — migala realizatorilor nu ţinteşte spre adecvarea scenei din platou, ci spre împlinirea imaginii de pe peliculă, cu detalii şi nuanţe specifice pe care le pretinde ea; şi pretinde foarte mult. Filmul nu se face cum cred unii, în smoking, surâzând în pauza dintre două interviuri, ci în salopetă, asudând din greu; la propriu. După jumătate de oră de repetiţii şi filmare, machieuza e obligată să retuşeze efectele provocat, de transpiraţie. „Vă rog, să pună cineva mâna pe braţul fotoliului meu, să-mi spuneţi dacă se poate lucra aşa!” se plânge resemnat Dan lonescu. „De ce nu cereţi aer condiţionat?” — întreabă cineva prompt şi răspunsul vine la fel de prompt: „Pentru că ridică praful în decor”. Litigiu închis, şi se continuă migăleala la detalii, de dimineaţa până seara, uneori de seara până dimineaţa.
     Am asistat în acea zi la filmarea unuia dintre cadrele simple ale filmului, în răstimpul a două ceasuri, s-au pregătit şi s-au tras cele patru duble ale unui plan: din 120 de minute de lucru, aproximativ 5 minute efective de filmare. Timp de două ceasuri, nimeni din echipă n-a băut apă, nu şi-a şters transpiraţia şi n-a fumat.
 
(Cinema nr. 4, aprilie 1971)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: eva havas, facerea lumii film, gheorghe vitanidis, pe platouri

Opinii: