Ruxandra Zenide este unul dintre puţinele nume feminine care reprezintă Noul Cinema Românesc. După ce scurtmetrajul ei
Stejarii verzi, bine primit în festivaluri româneşti şi internaţionale, a trezit aşteptări legate de posibilul ei debut în lungmetraj, pariurile au fost confirmate de
Ryna (2005), a cărei eroină se numără printre personajele memorabile ale ultimului deceniu cinematografic românesc.
Noul film al autoarei,
Miracolul din Tekir, se află, din mai multe motive, în relaţie de continuitate cu opera prima. El marchează o nouă incursiune în lumea rurală, microcosmos dominat de mentalităţi cărora o femeie (din nou interpretată de
Dorotheea Petre) li se opune. Dacă Ryna, adolescenta băieţoasă din prima peliculă, se revolta contra tiraniei unei autorităţi abuzive a tatălui, femeia matură din
Miracolul din Tekir, Mara, are de înfruntat superstiţii şi norme sociale care condamnă practicile curative tradiţionale bazate pe folosirea nămolului,. Considerată femeia-vraci a unui sat din zona Deltei, ea este acuzată de vrăjitorie şi alungată din localitate atunci când rămâne însărcinată în mod misterios şi ajunge, la recomandarea preotului (
Bogdan Dumitrache), la o clinică din apropierea lacului Techirghiol unde se tratează de infertilitate paciente înstărite. Practicile ei de tratare trezesc interesul unei doctoriţe (
Mirela Oprişor) şi al unei femei bogate venite special din străinătate, Lili (Elina Lwensohn), care o angajează pentru îngrijire în exclusivitate. Cu sinuozităţi de atracţie-respingere, relaţia dintre cele două femei pune în contrast diferenţele frapante dintre cele două lumi cărora ele le aparţin.
Ruxandra Zenide reliefează o problematică feminină legată de vocaţia maternităţii apelând la mijloace cinematografice care forţează uneori expresia alegorică. Sărăcia Marei, care călătoreşte cu şareta, contrastează puternic cu prosperitatea lui Lili, care goneşte într-o modernă maşină decapotabilă roşie. Prima are reputaţia unei virgine care a rămas însărcinată fără contribuţia unui bărbat, „ca fecioara Maria", cealaltă plăteşte un gigolo (
George Piştereanu) pentru servicii sexuale. Mara este introvertită şi se exprimă monosilabic şi cu timiditate, Lili îşi exteriorizează pornirile şi face neîncetat remarci cinice. Femeia din zona rurală misterioasă aparţine unei lumi dominată patriarhal, străina vine dintr-o societate unde femeii nu i se refuză emanciparea. Relaţia dintre femeia alungată din sat şi preotul care o ia sub protecţia sa (crezând probabil în graviditatea ei rezultată din „concepţia imaculată") oferă sugestii simbolice subliniate şi prin alte mijloace ale discursului vizual. Întărită şi de finalul deschis, care sugerează doar aducerea pe lume a copilului, această idee metaforică ar fi meritat o tratare mai precisă. (desigur, în interiorul propriului sistem de convenţii propus de autoare).
Dacă în
Ryna descrierea lumii rurale miza pe mijloace realiste, în
Miracolul din Tekir decorul natural misterios deschide accesul înspre inserţii fantastice, în special în activarea unor trăsături antro-pomorfice ale ghiolului de nămol. Acest loc, unde ni se sugerează că a dispărut cu ani în urmă iubitul Marei, devine explicaţia gravidităţii ei, dar respinge încercarea de feritilizare a femeii arogante. Peisajul vulcanilor noroioşi din zona Buzăului este expresiv filmat de Helene Louvart, cunoscută pentru colaborările anterioare cu cineaşti prestigioşi precum Agnes Varda, Wim Wenders, Claire Denis sau Leos Carax. Ciudăţenia şi încărcătura simbolică a ambianţei naturale sunt amplificate şi de tratamentul sonor al filmului. Ar fi de remarcat că decorul vulcanilor noroioşi a mai fost folosit într-un alt film românesc cu inserţii fantastice,
Hyperion (1975) de Mircea Veroiu.
Dacă felul în care filmul mixează elemente realiste cu convenţiile metaforice lasă uneori senzaţia de artifcialitate,
Miracolul din Tekir îşi justifică existenţa mai ales prin pregnanţa portretelor feminine create cu ajutorul Dorotheei Petre (premiată la Cannes pentru rolul din
Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii de Cătălin Mitulescu) şi al actriţei de origine română Elina Lwensohn (prezentă pe genericul unor filme precum
Lista lui Schindler de Steven Spielberg sau
Un long dimanche de fiancailles de Jean-Pierre Jeunet). Mirela Oprişor (foarte apreciată pentru
Marţi, după Crăciun de Radu Muntean) compune din nou remarcabil în rolul doctoriţei, iar Bogdan Dumitrache, George Piştereanu şi
Valentin Popescu, în roluri secundare, nu trec neobservaţi.
Prezentat în premieră internaţională la Festivalul de Film de la Zurich în 2015,
Miracolul din Tekir a fost apreciat de critică şi de juriul care l-a premiat cu trofeul The Emerging Swiss Talent Award. Ca urmare, distribuţia internaţională a peliculei a început cu Elveţia, ţara de adopţie a regizoarei Ruxandra Zenide, unde autoarea este un nume respectat şi unde creaţiile ei sunt în continuare aşteptate. Alături de Anca Damian, ea reprezintă un cinema românesc feminin de o valoare estetică incontestabilă şi cu o voinţă specială de inserare în contextul cinematografului european.
