Interpreți și roluri
Alergătorul de cursă lungă al cinematografiei noastre izbutește, Ia anumite popasuri, să-și adjudece acele teme ce s-au lăsat așteptate tocmai pentru că nu fac casă bună cu „prima tinerețe”. Cum ar fi, în cazul de față, prietenia, fraternitatea dintre doi bărbați, motiv care, și datorită partenerului,
Marin Moraru surclasează tema paralelă a relațiilor dintre victimă și călău. La capătul unui lung arc de timp, stările celor doi prieteni se bat, în fond, cap în cap: Tom (Marin Moraru) vrea să uite grozăviile trecutului, de aici și masca sa impasibil-zeflemitoare de la începutul filmului („măi, Tom, ce te-ai fi făcut tu fără mine?” „Parașutist...”) ce trădează încăpățânarea de a trăi, dar în prezent; Andrei (
Sergiu Nicolaescu) este, în schimb, numai îndârjire, îndârjire a dobândirii revanșei morale („au trecut ani, dar și azi trăiesc coșmarul zilelor de atunci, umilința de atunci”). Din dragoste pentru vechiul tovarăș de suferință, Tom — Marin Moraru — își învinge omeneasca teamă în fața meciului răzbunător. Treptat, treptat, pe chipul său se instalează îngrijorarea paternă, afecțiunea, tandrețea, dorința de a-și susține prietenul precum odinioară, în lagăr, în momentele înfruntării lui Gebauer. Probabil că aceasta a fost și una dintre rațiunile pentru care Tom, cel din anii tinereții, nu a avut nevoie, în film, de un alt interpret (precum perechile Constantin Brânzea — Sergiu Nicolaescu, Marian Culineac — Mihai Vasile Boghiță). Regăsirea sentimentelor fundamentale, în cazul lui — dăruirea, solidaritatea — singurele care l-au ținut în viață în ceasurile vrăjmașe de odinioară, a fost suficientă pentru a realiza racordul cu trecutul. Ai zice că acest bărbat, odată salvat din infern, împovărat de amintirile de acolo, a interzis oricărei întâmplări ulterioare dreptul de a deveni, cândva, o alta aducere aminte. De aici, paradoxala egalitate a chipului
de acum Si a celui
de atunci. Dar pentru a exista, pe ecran, un astfel de om trebuie, mai întâi, să se afle un actor cu numele de
Marin Moraru.
