REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Un gând de recunoștință


     Volumul realizat de Cristina Ionescu și Silvia Cusursuz cuprinde portretele câtorva dintre monteurii care au făcut istoria filmului românesc: Lucia Anton, Yolanda Mîntulescu, Dan Naum, Eugenia Naghi, Margareta Anescu, Gabriela Nasta.
     Laurențiu Damian, președintele UCIN, a scris un cuvânt înainte – „Un gând de recunoștință”, iar cele două autoare au scris o postfață – „Cu adâncă plecăciune, în fața celor care nu mai sunt…”.
Cartea a fost prezentată și la Adunarea realizatorilor de montaj și sunet din Uniunea Cineaștilor, în luna mai 2017.

Un gând de recunoştinţă...

Poate e un scenariu sau poate e un vis! Un vis pe care vi-l povestesc vouă:
… Se făcea că eram într-un spaţiu alcătuit din culoare lungi și colonade ca în Anul trecut la Marienbad al lui Alain Resnais. Auzeam şoapte şi, deodată, culoarele pustii s-au umplut de oameni. Mai toţi duceau role de peliculă şi intrau în nişte încăperi. Acolo le aşezau, le măsurau, le puneau pe diverse platane, apoi o cortină se dădea la o parte şi, la o masă de montaj, descopeream pe cineva care, privind un ecran, dădea pelicula înainte şi înapoi, de zeci de ori, şi monta un film.
     Într-o cabină era LUCIA ANTON. În alta, GABRIELA NASTA. Părăseam cele două cabine şi descopeream altele, în care lucrau MARGARETA ANESCU, YOLANDA MÎNTULESCU, EUGENIA NAGHI, DAN NAUM. Fiecare stătea după o perdea şi fiecare avea în dreptul său, nu ştiu de ce, o aureolă. Erau magi. În jurul lor doar se şoptea.
     Mai erau acolo şi regizori. În cabina Eugeniei Naghi erau Lucian Pintilie şi Ion Popescu-Gopo. Se montau filmele: Duminică la ora 6, Comedie fantastică, Povestea dragostei, De ce trag clopotele Mitică?
     În cabina Gabrielei Nasta erau Jean Georgescu, cu filmul Mofturi 1900, Adrian Petringenaru, cu filmul Tatăl risipitor, Iulian Mihu, cu Marele singuratic. Henri Colpi plecase demult la Paris cu al său istratian Codin.
     Lângă Yolanda Mîntulescu erau generaţii de cineaşti: Liviu Ciulei, Mircea Veroiu, Alexandru Tatos, Elisabeta Bostan. Până să ajung să dau la o parte perdeaua, am văzut cutiile cu filme, cu mari filme: Erupţia, Pădurea spânzuraţilor, Saltimbancii, Dincolo de pod, Mere roşii, Duios Anastasia trecea.
     Şi lângă Lucia Anton stăteau regizori remarcabili: Manole Marcus, Iulian Mihu, Geo Saizescu, Malvina Urşianu. Iar ea trecea ca într-un vals — cu maşinuţa de lipit miraculoasă şi cu creionul dermatograf — de la Puterea şi Adevărul la Felix şi Otilia, de la Trecătoarele iubiri la un Surâs în plină vară.
     Margareta Anescu construia filme de artă: Printre colinele verzi (r. Nicolae Breban), Zidul (r. Constantin Vaeni), Osânda (r. Sergiu Nicolaescu). Atunci când am salutat-o, mi-a făcut semn să mă apropii şi să văd un gen de montaj aproape postmodern. Fiindcă asta făcea ea în filmul O lacrimă de fată (r. Iosif Demian).
     Dan Naum a stat o vreme în cabina de montaj, apoi ne-a părăsit surprinzător de repede. De numele lui se leagă Pădurea spânzuraţilor (r. Liviu Ciulei), primele musicale româneşti realizate de Elisabeta Bostan: Veronica şi Veronica se întoarce, de asemenea ecranizările Nunta de piatră şi Duhul aurului (r. Mircea Veroiu şi Dan Piţa) sau debutul lui Mircea Daneliuc cu filmul Cursa.
     După ce m-am plimbat prin acele holuri largi şi am văzut atâtea filme, m-am gândit: oare aceşti creatori în arta montajului vor rămâne cumva zile şi nopţi la acele mese privind ecranele până la iluminare sau până la orbire? Fiindcă, această călătorie-vis mi-a confirmat truda şi sacrificiul pe care nu mi l-aş fi imaginat. Fiindcă, în sala de cinema, privind un film, nimeni nu-şi poate imagina că fiecare secundă şi fiecare metru de peliculă a trecut prin mintea şi mâna unui om. Ce să le spun eu acestor creatori? Dacă le voi trimite un gând de recunoştinţă, cred că ar fi, totuşi, prea puţin. Dacă o să-i venerez — şi veneraţia are un timp limitat... Cred că ei şi-ar dori, în primul rând, să îi respect şi să asociez munca lor cu arta montajului conceptual. Şi să nu fiţi uitaţi…
     Mulţumesc, Lucia, Margareta, Gabriela, Yolanda, Eugenia, Dan — plecat atât de tânăr dintre noi — pentru sutele de filme pe care mi le-aţi dăruit! Eu nu vă pot oferi acum decât daruri în cuvinte...
 
 

 


Imagine: Valeriu Ciubotaru
(10.05.2017)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cristina ionescu, editura ucin, filme romanesti, romanian filmmakers, scoala de montaj a filmului romanesc, silvia cinca, uniunea cineastilor din romania

Opinii: