REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Un film născut mort - Lotus


     Acum niște zile (nu multe) am fost la o conferință de presă. De-a lungul vremii ne-am petrecut timpul liber pe la multe conferințe de presă, dar niciodată ca aceea. Tocmai se proiectase filmul Lotus, cea mai recentă producție românească ieșită pe ecrane. Realizatorii (regizor – loan Cărmăzan, regizor secund și coscenarist – Constantin Popescu jr., director de imagine – Mihai Mălaimare jr. etc.) se adunaseră pentru o discuție cu criticii de film. Criticii de o parte, cineaștii de cealaltă, și între ei tăcerea grea. Moment de un adânc penibil. Cu toții se simțeau stânjeniți, se uitau unii la alții, așteptând parcă un cataclism natural sau o cometă care să pună capăt într-un fel sau altul pseudo-conferinței. Pe atunci noi încă nu apucasem să vedem filmul, și nu am înțeles reacția taberei de jurnaliști. Filmul Lotus o fi genial ― ne-am zis ― și oamenii aceștia au rămas fără cuvinte?!”
     Mai târziu am avut și noi parte de Lotus. Și am înțeles. Nu e loc de cuvinte după ce ai văzut acest ultim film (care din nefericire nu va fi și cel din urmă) al lui loan Cărmăzan. Cel mult poți să arunci o sudalmă printre dinți, de ciudă că ți-ai pus iar mintea cu un astfel de film românesc. Așa ca să ne fie cu iertare, dar suntem fără cuvinte și când încercăm să scriem această cronică. Cine a văzut filmul și e în stare să ne spună cu certitudine cine-i viu și cine-i mort în Lotus, de când e mort sau dacă a fost mort tot timpul, să ne trimita nouă o sudalmă pe adresa redacției. Și-ndrăznim să ridicăm timid și alte întrebări fără mare însemnătate, cum ar fi ce e real și ce e imaginar, sau despre ce e de fapt vorba în Lotus?!
     După gramăjoara aceea de peliculă numită Raport despre starea națiunii, la domnul Cărmăzan nu prea mai aveam speranțe. Dar de ce a trebuit să-și pună semnătura pe Lotus și acești tineri talentați (vezi juniorii Titi Popescu și Mihai Mălaimare, care au semnat împreună scurtmetrajul Apartament, premiat la Veneția) și pe care această făcătură nu îi merită? S-a spus că Lotus are o imagine foarte bună. Ce-i drept, poți spune că arată bine, că e „fățos”: filmări din tren, în diverse mașini și din diverse alte mijloace de locomoție; un câmp, o floare, un gândăcel pe-un fir de iarbă; mare, piatră, stâncă; lentoare; panoramări lente care dau impresia că acele colțuri de lume sunt acolo, neschimbate, dintotdeauna; chiar și o panoramare peste o masă încărcată te face să crezi că bucatele stăteau acolo de secole. Dar după ce vezi un film de Bernardo Bertolucci primul lucru care îți vine în minte nu este să spui că imaginea este minunată (chiar dacă așa este, și chiar dacă ea este semnată de un Storaro). Vorbim despre imaginea lui Lotus pentru că nu mai este altceva de spus despre aceată peliculă. Se vede de la bun început că filmul e scăpat din mână și că fiecare membru al echipei (fie el actor, operator, monteur) a făcut după cum l-a tăiat capul, dându-ne impresia în final că asistăm la un colaj neinspirat cu bucăți din mai multe filme.
     Personajele poartă nume gen Manasie, Cilibiu, al lu' Albei ș.a.m.d, și vedem în anul de grație 2004 o poveste (care se desfășoară, cică, în zilele noastre) cu otrăviri cu mătrăgună și orbiri cu var. Regizorul a încercat să ne păcălească, să ne facă să credem că vedem un film proaspăt și modern doar pentru că s-a jucat în mod nereușit cu cronologia poveștii și pentru că a făcut ca personaje fără nici o legătură (și fără nici o importanță) să se intersecteze întâmplător. Dar cum să te păcălească ― și nu plictisească ― această înșiruire de imagini (ce-i drept, filmate bine) și de dialoguri sau monologuri uriașe, intelectualisto-arhaice, rostite plat, deci prost. Plus că nu mai știi cine-i mut și cine ventriloc în Lotus, pentru că se aud o mulțime de replici, timp în care toată lumea ține gura închisă. Cu o replica gen „Știam că o să se întâmple ceva”, urmată de sugerarea descoperirii unei morți, sau a unui omor, cum poți să crezi că vei crește suspansul? Avem parte de o mulțime de panseuri de o mare profunzime, cum ar fi ca „timpul trece fără grabă, fără nici o grijă”, pentru ca apoi să mai aflăm că „vinul e ca sărutul, îl savurezi cu gura plină”, sau „că fără femeie, bărbatul e doar o glumă proastă”. Și cu astfel de gânduri de o mare suplețe intelectuală se încropește o coloană sonoră pentru toate acele cadre lungi, lente, picturale. Dar replicile cad hodoronc-tronc, fără nici o legatură cu subiectul sau cu imaginile.
     Doi (mai mult sau mai puțin) tineri care se stropesc cu apă minute în șir, fără vlagă și nerv, ci așa, în voia improvizației, nu te pot face să crezi că se-ndră­gesc. Actorii sunt scăpați din mână, la fel și restul echipei, și fiecare pare să fi făcut după cum îl tăia capul. Când un personaj este mai viu, are ceva umor sau devine credibil (vezi polițistul interpretat de Răzvan Vasilescu), e clar e vorba de un moment născut dintr-o idee de pe platouri, venită dintr-­un alt cap decât al regizorului.
     Nu numai că Lotus este plin de morți, dar filmul însuși este născut mort. Deci ne oprim aici, pentru că, vorba-ceea: despre morți numai de bine.
 
 
(Timpul liber, supliment România liberă)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: ioan carmazan, lotus, madalina rosca, viorica bucur

Opinii: