”Un film mai puțin vesel, mai mult trist, poetic și sfătos”  ...și fermecător din cale afară

     Fără supărare. Nu cred că avem, la ora actuală, un actor în vârstă care să-l poată concura pe maramureșeanul moș Pătru Gojda Pupăză din Valea Stejarului sau care, într-un eventual film de ficțiune, să poată întruchipa un personaj inspirat de existența formidabilului erou al documentarului lui Cornel Mihalache Un film mai puțin vesel, mai mult trist, poetic și sfătos. Oricâtă știință actoricească ar pune la bătaie. Ar trebui, înainte de toate, să aibă albastrul neverosimil al ochilor și privirea aceea care deslușește ceva dincolo de orizontul accesibil nouă. Ar trebui, apoi, să cumpănească bine între a fi hâtru ca un bătrân ardelean, ironic ca un Moromete de la câmpie, să se joace, aparent într-o doară, cu interlocutorul, să vorbească atât de răspicat încât să simțim șuierătoarea distanță dintre consoanele s și f din cuvântul sfătos. Și câte și mai câte. Mai bine să ne bucurăm că cineastul a avut, pe lângă talenul știut, inspirația și tenacitatea de a-l urmări cu aparatul de filmat timp de șaisprezece ani pe moș Pătru, pentru a lăsa o mărturie a unui bărbat, cioplitor în lemn, care nu a trăit degeaba, care a pritocit tot ceea ce înseamnă trecerea prin această lume a unui om. A cugetat mult până să găsească cel mai potrivit nume cimitirului ridicat (oare se poate spune așa?) de el, închipuit ca un altfel de loc decât Săpânța, Mai puțin vesel, mai mult trist, poetic și sfătos. "Încap acolo - zice el - câteva sute morminte făcute în ordine". Neapărat în ordine. Nimic nu ar trebui lăsat la întâmplare, dar, vai, este atâta haos în  jur, cum bine bagă el de seamă. Asta a făcut toată viața: a muncit, a dăltuit în lemn minunate porți, cruci, și a băgat de seamă. Fermecătorul documentar al lui Cornel Mihalache este o colecție de observații, cugetări, de insolite vorbe înțelepte, inserate în mozaicul tradițiilor, sărbătorilor, ceremoniilor dintr-un sat maramureșean. Ordinea nu este  una cronologică. Sărim de la nuntă la înmormânare, trecem la botez, la tăierea moțului, ne întoarcem la cele dintâi ca la tot atâtea etape ale vieții care l-au pus pe gânduri pe eroul nostru. Are gura slobodă: "Într-o lume hoață și curvă, omul cinstit trăiește foarte greu". Nu se încurcă nici cu cele sfinte, are răspuns pentru orice.: "Nu l-am văzut pe Dumnezeu, dar ce, dacă nu ar fi televiziunea, pe Constantinescu, pe Iliescu i-aș vedea?" Tranșează rapid problemele complicate și, deși se vede bine că. de-a lungul timpului, a legat prieteșug cu autorul filmului (căruia, la o adică, îi oferă bucuros și un loc de veci, gratis), nu ezită să-i răspundă și în doi peri: "De ce am făcut doi stâlpi? Am făcut doi stâlpi ca să nu fie singuri, să fie doi". Nu-l lasă inima și revine cu un răspuns mai blând: "Ca să-ți spun de ce doi stâlpi. Când dădeam cu securea, vedeam că lemnul lăcrimează și atunci i-am promis că-l voi readuce la viață". Ce mai tura-vura, cu făgăduința lui moș Pătru că "moartea este de două feluri și prima e un fel de adormire", mai că te bate gândul să dai o fugă, să-ți iei un loc de veci în "Cimitirul lui mos Pupăză, mai puțin vesel, mai mult trist, poetic și sfătos".