REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Un film despre solidaritatea umană: Trenul de aur


     Ca atâtea alte emoționante pelicule ce au reconstituit începutul celui de al doilea război mondial, coproducția româno-poloneză Trenul de aur se deschide cu imaginea acelui ultim crâmpei de viață în care mai pâlpâie speranța unui răgaz de linişte, din zorii zilei de 1 septembrie 1939: o gară a unei mărunte aşezări, oameni în asteptare, alții care îi conduc pe cei dragi. Aparatul insistă — vom înțelege imediat de ce — pe câteva chipuri: un bărbat, o femeie care în curând va fi mamă, o bătrână, o fetiță. Peste câteva secunde vor cădea răpuși cu toții de rafalele primilor invadatori hitlerişti, sosiţi cu un „tren al mortii”. În ansamblul de semnificații ale filmului, acestui vehicul al urgiei i se opune „trenul de aur” al solidarității și al fraternității, cel ce avea să întreprindă lunga și riscanta călătorie, menită să pună la adăpost tezaurul Băncii naționale poloneze. Am spus „trenul solidarității”, pentru că în condiții istorice știute, autoritățile românești au fost singurele care au încuviințat o cale liberă trecerii acestuia spre destinație. Motivul drumului, al cărui potențial de neprevăzut şi mister a dat definiția atâtor filme, de-a lungul timpului. a fost exploatat de către cei doi autori, scriitorul Ioan Grigorescu și cineastul polonez Bohdan Poreba, potrivit vocației esențiale a fiecăruia; recunoaștem propensiunea scenaristului spre o dramaturgie a stărilor tensionate, înzestrarea de portretist a regizorului, așa cum i-am descoperit-o în filme, precum Unde apa e limpede și iarba verde, Jaroslaw Dombrowski, Catastrofă în Gibraltar. Amândoi respectă, aventura ca dimensiune a umanului, drept care cortegiul de întâmplări, suspiciuni, deturnări de intenții şi ingenioase mișcări de înşelare a vigilenței inamicului — ce însoțesc transportul aurului — nu împing, câtuşi de puțin, pe un plan secundar sugestiile atâtor destine omenești, de la cele anonime la cele ale unor mari personalități, prinse în tăvălugul istoriei. Soldatul ochelarist care, rănit de moarte, abia mai poate șopti: „podul este minat”, logodnica frântă de durere, mecanicul care — ne dăm seama — de la nunta fiicei a urcat direct pe locomotivă, la datorie, blânda soție a unuia dintre eroii principali, victimă a unui atentat ticălos şi atâţia alții, oameni marcați de nesomn și încordare nu vin din lumea peliculelor de aventuri ci din neștiutul teatru al războiului.
     Chiar dacă unii dintre ei dispar în prima parte a filmului, imaginea lor însoțeşte traseul afectiv al spectatorului, nepierzând la bursa sentimentelor nici atunci când frânele acțiunii propriu-zise vor fi preluate, decisiv, de către cei doi protagoniști însărcinați cu asigurarea prețioasei încărcături polonezul Bobruk şi comisarul român Munteanu. O prietenie născută în focul primejdiei și al răspunderii, o camaraderie căreia actorii Waclaw Ulewicz şi Mitică Popescu îi subliniază frumusețea bărbătească, spontaneitatea și căldura comunicării fraterne. Acesta şi este, de altfel, sentimentul dominant al filmului întru transmiterea căruia s-a angajat întreaga echipă, de la interpreții unor demnitari ai momentului sau ai unor simpli muncitori inimoși. Gheorghe Cozorici, Silviu Stănculescu, Valentin Uritescu, Mircea Albulescu la necunoscuții din convoaiele de refugiați ce au găsit pâinea ospitalității pe pământul românesc. Travaliul inspirat și îndrăzneț al operatorilor Marian Stanciu şi Nicolae Girardi, decorurile, costumele semnate de Victor Tanu, Jaroslaw Switoniak respectiv Ileana Oroveanu, Alicia Sokolowska, Anna Szczek, partitura muzicală a Corneliei Tăutu sunt mărturiile aportului solidar al compartimentelor fundamentale ale filmului.
 
(Informația, 11 aprilie 1987)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: bohdan poreba, cronica de film, magda mihailescu, trenul de aur

Opinii: