REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film

Un copil al cosmosului: “Miracolul din Tekir” – cronică de film


     După cincisprezece ani, câți au trecut, de la acea ediție a festivalului de la Clermont-Ferrand unde descopeream, cu încântare, odată cu excelentul scurtmetraj Dust, o tânără româncă studentă la FAMU, după zece ani de la debutul cu Ryna, care le consacrau, deopotrivă, pe Ruxandra Zenide-regizoare și pe Dorotheea Petre-actriță, o reîntâlnesc pe cineastă, cu Miracolul din Tekir, acolo unde mă așteptam mai puțin: într-un spațiu al magiei, opus realismului aspru din filmul ei de început. Colaborarea cu Alex Iordăchescu (coscenarist și producător), artist preocupat de un cinematograf al depășirii granițelor contingentului (vezi Copilăria lui Icar) i-a stimulat, cred, gustul pentru straniul unui subiect care seduce spectatorul. Pe cel dispus să ia aminte și la un astfel de exercițiu, mai puțin obișnuit în producția noastră actuală. Miracolul din Tekir este un film al seducției, al vrăjirii nu numai pentru că eroina, Mara, crede în misterele benefice ale locului, în minunile lui tămăduitoare ascunse. Dacă ar fi așa, am asista doar la povestea unei tinere femei convinse că nămolul, unul anume, doar de ea știut, este o binecuvântare absolută pentru femeile dornice de copil, și care plătește pentru ceea ce, în ochii comunității, trece drept lucru necurat. Vrăjirea despre care vorbeam se insinuează în raporturile spectatorului cu ecranul, cu imaginea (Hélène Louvart) care ne trimite într-o natură încărcată de mister, de neliniște: coline roase de vreme, uscate, dar care, la poalele lor, adăpostesc ochiuri noroioase, din al căror miez gâlgâitor, terifiant, parcă ar vrea să țâșnească ceva. Sau cineva. Materia clipocindă, în fierbere, dă fiori. Totul potențat și de muzica straniu-tânguitoare semnată de Aïsha Devi. Întâmplarea face să fi văzut filmul într-una dintre zilele în care am terminat « Solenoid » al lui Mircea Cărtărescu. O frază cuibărită în minte, o grandioasă descriere a "cerului rotit deasupra noastră, încărcat de recolta sa îmbelșugată de stele", mi-a așezat cele trăite acolo, în sală, într-o ecuație de atâtea ori ignorată."Destul - continuă prozatorul - ca  să ne aducem aminte ceea ce uităm adesea, luându-ne cu bucuriile și suferințele vieții: că suntem copiii cosmosului, trăind o nanosecundă pe un fir de praf din adâncul infinit al nopții". Poate că Mara știe, simte, mai mult decât alții, că este un astfel de copil al cosmosului și, întorcându-mă la vrăjirea indusă de film, ea ține într-o măsură hotărâtoare de plămădirea acestei eroine deopotrivă vulnerabile și puternice, a cărei taină nu o putem desluși până la capăt: dincolo de miracolul pruncului din pântec se mai ascunde ceva indicibil, de nemărturisit? Toate personajele în a căror vecinătate se află se definesc în raport cu ea, iar acest Ea are unul dintre cele mai tulburătoare chipuri ale cinematografului nostru: Dorotheea Petre. Cum de nu o solicită mai des cineaștii noștri - nu pot să pricep. Nu voi înceta să o prețuiesc pe această "amazing actress" cum o numea Monty Hellman la Cannes, "magnificent" în Miracolul.., cum scrie, acum, Giorgia Del Don în Cineuropa. Truffaut amintea că există actrițe care nici nu au nevoie de scenariu, nu ai decât să le privești prin ochiul camerei. Exagera, desigur, dar nu este mai puțin demn de luat în seamă misterul complicității unei interprete cu aparatul de filmat. Asta ține de un talent care vine de departe. Privirea Dorotheii Petre, intensitatea, misterul ei, au nuanțe. Aproape drămuite. Pescarii mânioși, încredințați că vrăjitoarea le-a spurcat peștele ce nu mai trage la năvod, au de înfruntat sfidarea acesteia din urmă, de fapt o mască fragilă a temerilor. Nici în fața preotului din sat nu vedem o femeie umil smerită, Mara își apără secretul, ceea ce îl pune pe gânduri pe omul bisericii, cuprins de îndoieli. Filmul atinge pragul unei inflexiuni bine articulate odată cu intrarea în scenă a părintelui Andrei (Bogdan Dumitrache) blajin, dar și tenace din clipa în care îl încolțește neliniștea unor interogații. "Dumneata crezi în miracole? - îl întreabă pe bătrânul slujitor (cu nume dostoievskian, Feodor), al unei biserici vecine. Nu cele biblice". Îngrijorării, gândurilor sale învălmășite, bătrânul le dă un răspuns cât se poate de pământean, bănuind o posibilă atracție pentru săteanca evocată: "Andrei, să nu-ți fie frică să iubești". Putem bănui că ecoul acestor cuvinte va urmări, de acum încolo, personajul văzut într-un ceas de cumpănă și lăsat singur, pe țărmul mării, cu propriile sale îndoieli. Mara tulbură toate locurile prin care trece. Pescarii o alungă din sat, îi dau foc casei. Andrei, am văzut, își încredințează hainele preoțești diaconului și pleacă să dea de urmele femeii. În Spa-ul unui destul de ciudat hotel de lux în care ajunge să lucreze, Mara, privită la început cu neîncredere de vag disprețuitoarea Victoria (Mirela Oprișor), va destabiliza și aici ordinea lucrurilor. Este altfel decât celelalte asistente, deși se străduiește, o vreme, să-și ascundă nu numai sarcina ci și secretul celui mai bun nămol. Dacă atunci când se duce în căutarea lui seamănă cu o țărancă oarecare plecată la muncă, în clipa în care intră în modernele saloane cu bocalul în mâini, pare că plutește, oficiază, descântă. Se teme, însă, să spună totul. Doamnei Lili (Elina Löwensohn), bogata și trufașa străină venită, cu gigoloul după ea (George Piștereanu) să-și trateze infertilitatea, îi va trebui un timp până să-i învingă neîncrederea, să o câștige drept aliată. Ne aflăm în fața unui nou prag de inflexiune a filmului: relația dintre cele două acaparează narațiunea, devine miezul ei tensionat. Atât de diferite prin orizontul cultural, raportul lor este unul de neașteptată supunere: "Trebuie să faci tot ce-ți spun eu, fie ce-o fi...E ceva ce trebuie să faci singură. Eu voi fi aici, stai liniștită... Gândește-te la ceva frumos, la ce iubești mai mult pe lume..." îi poruncește Mara ezitantei Lili. Singure sub un cer nu prea ocrotitor, la doi pași de nămolul bolborosind amenințător, fiecare poartă cu ea enigma propriei feminități. Pentru femeia venită de aiurea smârcul în care s-a scufundat "miroase a mort". Pentru Mara, fiică a acelui pământ, a legendelor lui, nu este decât "mirosul de ghiol". 


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alex iordachescu, cronica de film miracolul din tekir, dorotheea petre, elina löwensohn, miracolul din tekir film, ruxandra zenide, the miracle of tekir film review

Opinii:

1 Comentariu


Adaugă un comentariu