… sau cel puţin aşa s-ar cuveni.
N-am mai revăzut de multă vreme filmele cu agentul Miclovan (Cu mâinile curate) devenit ulterior comisarul Moldovan (Un comisar acuză), deşi ele s-au tot dat pe diferite canale TV. Ţin minte că atunci, în anii ’70, mi s-au părut bune. Actorul Sergiu Nicolaescu era tânăr şi arătos, credibil în postura de justitiar cu pistolul în mână. Regizorul Sergiu Nicolaescu studiase temeinic filmele de gen (se spunea chiar că îşi adusese acasă o masă de montaj ca să descopere mai bine secretele creerii supansului) şi filmele lui aveau ritm, concentare şi, pe alocuri, haz. Astfel, el a ajuns specialistul nr. 1 in România în filme American style care făceau deliciile publicului şi de care el personal era foarte mândru. În acest context, îi putem înţelege nostalgia după succesul de atunci, după anii în care era unul dintre cei mai râvniţi burlaci din Bucureşti, nostalgie care a generat acum aceasta revenire pe ecrane a personajului cu interpret cu tot în filmul Supravieţuitorul. Amândoi au ajuns, însă, la vârsta senectuţii şi coscenaristul Nicolaescu a căutat o poveste în care el să facă faţă fizic (o urmărire mai domoală pe acoperisuri, o pistoladă nocturnă într-un cimitir şi multă vorbărie), din care să nu lipsească senzaţionalul (ruleta rusească în jurul căreia se învârte toată acţiunea), nici flash-back-urile (ca să existe şi o patină retro) şi nici femeile sexy. Teoretic aşa face orice film american comercial conceput pe formula vedete-acţiune-amor.
Din păcate, de data asta regizorul-actor-coscenarist n-a mai recurs la celebra masă de montaj ca să copieze cu un minimum de acurateţe reţete brevetate de alţii şi a apelat numai la propria sa inspiraţie. Rezultatul: un amestec în care presupusul senzaţional e ceva plicticos şi fara pic de suspans (Doamne! Cum arăta ruleta rusească în Vânătorul de cerbi!), urmăririle şi răfuielile sunt copilăresti şi greoaie, atmosfera anilor ’30 cu Zaraza, Zavaidoc şi Cristian Vasile tanăr seamănă cu cea a unor emisiuni de divertisment TV neinspirate, iar divele nu sunt sexy. Ca să nu mai vorbim despre lipsa de echilibru în asamblarea diferitelor ingrediente. Un exemplu: interminabilul recital Loredana Groza, probabil o clauză de neocolit în contractul cu casa producătoare Mediapro, şi cu reprezentantul ei Andrei Boncea, nimeni altul decât soţul Loredanei.
Însuşi Nicolaescu simte nevoia să ofere spectatorului şi o variantă a sa mai tânără. A făcut-o în Orient Express când l-a ales pe Dan Bittman (care zău dacă-i seamănă!), o face acum distribuind în rolul tânărului Moldovan un actor ceh, Petr Falc, care-i seamănă parcă ceva mai bine şi căruia maestrul îi împrumută vocea (care, între noi fie vorba, a fost dintotdeauna lucrul cel mai aspru şi mai dezagreabil din întreaga sa faptură).
Oare n-ar fi fost mai bine să rămânem cu imaginea acelui Miclovan/Moldovan care ne-a plăcut cândva?
