Nu e uşor să dezvălui faţa nevăzută unei lumi... Scena şi culisele ei au exercitat din totdeauna o puternică fascinaţie asupra spectatorilor şi chiar profesioniştii artei a 7-a se lasă seduşi de tărâmul convenţiilor absolute, aparatul de filmat oferind modalitatea ideală de a penetra în universul cotidian al slujitorilor Thaliei. Direct sau indirect se creează şi o extraordinară ocazie de a tezauriza fie chiar şi infime entitaţi ale potenţialului de valori pe care teatrul le deţine, sporindu-le necontenit. Pentru gestul generos de a imprima celuloidul cu „semne" ale operelor de artă sortite altfel unei existenţe atât de efemere, demersurile cinematografice merită a fi o dată în plus salutate.
O dimineaţă obişnuită de repetiţii a fost dilatată astfel încât să înglobeze spectaculoasa evoluţie din ultimii ani a uneia dintre cele mai prestigioase instituţii artistice din ţară, Teatrul Mic. Trupa, întreg colectivul artistic şi tehnic, oamenii din lumina reflectoarelor. Dar şi cei din spatele cortinei, directorul teatrului, secretara literară, actorii, regizorii, scenografii, tehnicienii şi maşiniştii sunt surprinşi în diverse ipostaze — la lucru, în turneu, în clipe de încordare, dar şi în momente de relaxare, atunci când succesul abia se pregăteşte sau când satisfacţiile nu întârzie să se arate... Efervescenţa eforturilor creatoare, dar şi emoţia premierei, saltul, deci, de la studiu la reprezentaţie este sugerat printr-un ingenios joc de alternanţe: un plan de „câmp" înregistrat la repetiţii este urmat de un „contracâmp" luat din spectacol... Sunt reanimate fotografii de arhivă; din spectacole-eveniment, sunt încredinţate memoriei peliculei fragmente semnificative; tablouri de mare forţă dramatică, filmate din unghiuri insolite, sunt convertite în sugestive secvenţe cinematografice; interviuri-fulger deschid perspectiva unor portrete ale marilor actori de teatru ce sunt şi mari actori de film. Leopoldina Bălănuţă explică „ce, cum şi de ce jucăm", Valeria Seciu, Carmen Galin, Mitică Popescu, Ştefan lordache vorbesc despre întâlnirea lor cu acest colectiv. Regizoarea Cătălina Buzoianu e surprinsă lucrând cu actorii, incitându-i la reflecţie... Aglutinarea inspirată urmează legile nescrise ale cinematografului. „Metafora supremă" a filmului — montajul — reuşind să recompună în termeni specifici limbajului filmic mirajul metaforelor scenei... Ca argument definitoriu al succeselor acestui teatru bucureştean, scriitorul Dinu Săraru, directorul-animator, aduce în discuţie ideea de trupă, noţiune ce se subsumează aspiraţiilor de cutezanţă etică şi estetică, ambiţiilor de performanţă artistică... Nu dispare din atenţia, nici a oamenilor de teatru, nici a cineaştilor, publicul, cel care citeşte revista „Spectator" şi aplaudă entuziast spectacolele Teatrului Mic şi Foarte Mic, publicul căruia îi şi este dedicat acest cinematografic profil teatral-intitulat
Astă-seară se plânge la „Doamna cu camelii” şi semnat, scenariul şi regia —
Cornel Cristian.
O iniţiativă bine venită. Un exemplu ce se cere urmat.
