Cantitatea de informaţii ce se cer rezumate, e de-a dreptul inhibantă. Peste o sută de roluri în teatru, mai mult de douăzeci în cinematografie, nenumărate emisiuni radiofonice, apariţii la televiziune şi chiar la «Tănase», alături de Tănase.
Personalitatea care ar trebui definită include, la rându-i, informaţii în cele mai variate domenii şi, fireşte, în cele mai specifice. Alături de
Radu Beligan,
Emil Botta, Tudorel Popa sau
Dan Nasta, Fory Etterle face parte din categoria actorilor de mare erudiţie, de permanent contact cu cultura universală; e unul din acei artişti compleţi cărora nu le e străin niciun domeniu al gândirii, e un observator pasionat şi un stăruitor analist, un dialectician lucid, topit în instabila şi miraculoasa magmă a sensibilităţii, în slăbiciunea superbă a tuturor emoţiilor omeneşti.
Paleta lui coloristică pare fără limite, de la Hamlet la Iago, de la Trigorin la chiaburul din
Desfăşurarea, de la chiabur la Don Carlos şi de la Don Carlos la tatăl acestuia, Filip, jucaţi alternativ: o seară unul şi într-alta celălalt — toate venite «mănuşă», impun o concluzie, ideal generalizabilă: actorul e numitorul comun al omenescului.
De altfel, punctul Iui de vedere ni-I dezvăluie pe teoretician: nevoia de a capta publicul e aceeaşi, indiferent de sensul negativ sau pozitiv al rolului. Spectatorul trebuie să meargă spre tine, fie antipatizându-te, fie simpatizându-te progresiv. Ura stârneşte acelaşi interes ca şi iubirea.
După un spectacol «clasic» pe actor l-a oprit un bărbat robust într-unul din restaurante: — Aţi avut noroc că nu ne-am întâlnit după «Oameni de azi» (acolo Fory Etterle interpreta un medic reacţionar). Praf v-aş fi făcut!
Datele şi cifrele de care vorbeam la început îmi dau mereu senzaţia crizei de timp. Sunt ca un elev care a citit mai mult decât prevede manualul şi căruia i se taie răsuflarea de teamă să nu scape ceva, să nu sune, să nu-l oprească profesorul înainte, de-a fi spus ceea ce era cel mai important, ceea ce i-ar putea uimi pe toţi ceilalţi. Să organizezi esenţialul unei cariere artistice de peste patruzeci de ani, nelipsită de succes, de evoluţie, cu implicaţiile ei în întreaga dezvoltare a şcolii româneşti de teatru şi să consemnezi contribuţiile cinematografice a două decenii, fără să faci o simplă înşiruire de date, mi se pare cel puţin dificil.
Dar, la urma urmei, ce poate fi mai spectaculos decât această enumerare, acest compendiu de literatură dramatică clasică şi contemporană românească şi universală, prin care a străbătut, seară de seară, viaţa unui om şi în care s-au stivuit unele după altele încăpăţânările, truda şi spaimele artistului.
Primul rol: cetăţeanul turmentat, în clasa a VI-a la Ploieşti, alături de Mihai Zirra şi de alţi pasionaţi. (La teatru, elevii din Ploieşti intrau doi pe un bilet şi urmăreau spectacolele în picioare, pe margine. La piesele interzise, cei aleşi de Iancovescu, dupa un fler pe care măcar cei doi aveau să-l confirme, intrau în culise şi priveau de acolo, din spatele maşiniştilor şi cu luminile rivaltei în ochi, oficierea acestui rit al Thaliei neinclus în programele analitice).
Tânărul Fory Etterle îşi împărţea pasiunea pentru o teatru cu repetiţiile în orchestra liceului — cânta bine la vioară, şi acum mai cântă la ghitară — şi cu meciurile de fotbal. A fost mai multă vreme portar la «Prahova», echipă de categoria I-a. Pe urmă s-a înscris la drept şi la conservator.
În stagiunea 1926/1927, debutează în compania Bulandra, alături de Maximilian, Storin, Ion Manolescu, Tony Bulandra, şi de profesoara sa, Lucia Sturdza Bulandra.
Studentul primului an la conservator urmăreşte la fiecare reprezentaţie, deseori din cuşca sufleurului, cum joacă, în ce fel îşi nuanţează replicile, cum se mişcă experimentaţii săi colegi de spectacol. E o şcoală directă, de care viitorul artist-emerit va profita din plin.
După un an şi jumătate se întoarce, cu «Cyrano», la Ploieşti, unde foştii colegi de liceu îi fac o primire triumfală.
Printr-o coincidenţă — aceluiaşi student de conservator îi revine ultima replică — deci ultimul cuvânt — al companiei «Bulandra» în sediul din Pasajul Comedia, cu spectacolul «Topaze» (stagiunea 1928/29). După asta, teatrul avea să se mute pe malul Dâmboviţei, în actualul sediu al Operetei.
De altfel destinele artistice ale lui Fory Etterle se vor împleti multă vreme cu cele ale companiei Bulandra, fiind, de la început, apreciat de profesoara sa, ca un interpret cu mari posibilităţi compoziţionale, un tânăr capabil să joace «bătrâni» şi în genere orice.
În stagiunea 1934/35 joacă la «Teatrul Vesel» în piesa «Birlic», iar în 1937-38 trece la «Teatrul muncitoresc» sub conducerea lui Victor Ion Popa.
În 1938 înregistrează un mare succes cu Smerdiakov din «Fraţii Karamazov», într-o distribuţie de zile mari, alături de Romald Bulfinski, Storin, Tony Bulandra,
Vraca,
Tantzi Cocea,
Clody Berthola, Ion Aurel Manolescu şi alţii.
Din 1940 preia conducerea companiei «Teatrul Nostru», împreună cu
Dina Cocea, Eugenia Zaharia şi Petru Nove.
Aici joacă O'Neil, «Călătoria cea mare» şi «Domino» de Marcel Achard, cu care obţine un remarcabil succes. De altfel, într-o altă piesă, tot a lui M. Achard, «Lângă draga mea», joacă simultan trei roluri: bunicul, tatăl şi fiul. Cele trei personaje trebuie să aibă un aer comun.
Din 1944 intră în compania «Scita» condusă de Sică Alexandrescu unde, printre altele, apare în «Maşina de scris» şi «Racheta spre lună».
De la înfiinţarea «Teatrului «Municipal» e prezent în toate distribuţiile mai importante şi aş cita la întâmplare: «Lumina de la Ulmi», «Cum vă place», «Cazul Oppenheimer», «Dansul morţii», «Dragă mincinosule», «Clipe de viaţă», «Caesar şi Cleopatra», «Omul care aduce ploaia», şi multe, multe altele.
În cinematografie, începutul l-a marcat începutul studioului cinematografic «Bucureşti» cu
Viaţa învinge. Inginerul-spion de acolo s-a transformat mai târziu într-un chiabur din
Desfăşurarea, în Stavrescu (tot spion) din
Alarmă în munţi, ca să devină un cinstit pescar în
Pasărea furtunii, un impresar în
Darclée şi iar inginer (de astă dată corect şi francez) în
Băieţii noştri, medic în
Porto Franco, procuror în
Lupeni '29, paşă în
Tudor, director de închisoare în
Celebrul 702, preot în
Străinul şi împărat în
Harap Alb. (Să ne oprim aici cu profesiunile).
Soldaţi fără uniformă, Serbările galante, Haiducii, Bătălia pentru Roma, Mihai Viteazul şi
Castelul condamnaţilor îl numără printre protagonişti.
Pasiunea pentru film rămâne o constantă în viaţa artistică a lui Fory Etterle. Intrarea bruscă în pielea personajului, caracterizarea sa printr-un gest discret sau numai printr-o privire, îi sunt familiare şi preţuirea de care s-a bucurat în cele câteva coproducţii în care a jucat, atestă profesionalismul său cinematografic, alături de un Laurence Harvey sau de Jean Pierre Cassel.
Cu tot numărul impresionant de roluri pe care i le-a încredinţat, filmul românesc rămâne însă dator faţă de acest mare interpret — ca şi faţă de mulţi alţii — cu o partitură pe măsura profundelor şi extinselor sale posibilităţi. Aproape de fiecare dată actorul a fost pus în faţa sarcinii de a «scoate» un personaj şi reuşitele ţin mai mult de personalitatea lui decât de text.
