​Trio de epocă

     Interpreți și roluri
      De la travestiul Domnului Millo la Draga Olteanu în carne și... volane, Cucoana Chiriția ot Bîrzoi ajunsă la venerabila vârstă scenică de 125 de ani nu pare a-și fi epuizat resur­sele. Doar că s-a mai subțiat semiotic, „pă­șind” – „Trop, trop, trop, la galop” pe ecranul muzicalului românesc.
     A noastră „fair lady” umbla acum pe trici­clu prin bătătura Bîrzoienilor, asuda sub blestemata cură de slăbire, consumată în pas gimnastic, printre bălăriile bălții, proprietate personală, inventează colaci de salvare din bășici de porc autohton, „frenchcan-can-ează” frenetic sub privirile spai­mos-mustrătoare ale boierilor pământeni. E aceeași filozoafă hedonistă (lumea-i o ți­gară... care se preface-n scrum), neneacă cu ochii pe viitorul Calipsiței și Aristiței și a unui Gugulea cerșind azil sub fustele-i ocrotitoare, „amazoană” înverșunată, călărind cu biciușca spinările bietelor slugi, guralivă inundând cu o sută de decibeli ograda, galan­toană cochetând subțire cu musiu Șarl, om politic de casă, soața țintind isprăvnicirea Bîrzoiului ca unul care a avut de suferit în re­voluția de la ’48 prin pierderea a... „zece ca­pete de vite”. Lupta ei în parlamentul familial urmărește progresul cu orice preț cel gastro­nomic, al artei sosurilor franțuzite, cel lin­gvistic țâșnind din (ne)ologisme (dez)asimi­late, cel vestimentar al corsetelor bine închingate, cel educațional al emancipării evropești a odraslelor, cel economic al prosperității prin bucoavna peșcheșului obligatoriu.
     Cine îi este adversarul politic, de casă? Domnul Grigore Bîrzoi, extras, la poruncă, din liniștea patriarhală a bărbii tradiționaliste spre a arbora uniforma și sabia puterii, veritabil căpitan de guarzi din suita reginei Victoria („uf, afurisitele astea de straie!”) Dar aliatul? Biata „cumnățîcă”, cu ținută de tambur-major care și-a răpus trei „bărbați” și e deschisă unei noi levate matrimoniale. Platforma „elec­torală” a acestui trio al „emancipării”: (ex)tragerea din prăfuitele anterii ale unui „dolce farniente” fanariot compatrioții (boieri) sclerozați în veșnica interogație „unde mergem, domnule?”, spre dinamismul burghez al arivismului socio-economic. Aprigă avangardista Chirițoaie a deprins repede teh­nica machiaverlâcurilor, îmbrobodirea inspec­torului, importanța diplomatica a ospețirii.
     Un redutabil trio de comici vestiți ai ecra­nului românesc dau o nouă viață arhicunos­cutelor personaje alecsandrești. Solista, valo­rificând virtuos toate recitativele. Draga Ol­teanu Matei oferă spectatorilor o Chirițoaie „natur”, a cărei notă dominantă este vivacita­tea, temperamentul, personajul său sprijinin­du-se pe lipsa complexelor, ca și pe comple­xitatea lipsurilor, respiră periculozitate so­cială. Angajată ridicol în războiul de „depei­zare”, cucoana Chirița se autocentrează în postură de model. Populara noastră actriță asigură personajului o identitate și o vervă frust cinematografica. Dragă-Chirițoaie prin masivitatea ei grațioasa, prin umorul ei direct rămâne memorabilă. Actriță potrivită în rol pe potrivă, Ileana Stana Ionescu nuanțează con­vingător portretul unei emancipări întârziate, al unui mimetism caraghios. Instalată în pozi­ția învățăcelului conștiincios, actrița imprimă voluntarism și docilitate partiturii: ca și un umor tonal gâlgâind spre sarcasm. Rolul consortului Grigore ne rezervă surpriza unui Dem Rădulescu dezbărat de stereotipii plate, de tentația gagului ieftin. Jucând strâns criza de autoritate a soțului, lașitatea și cupidita­tea ispravnicului, actorul reușește a scoate din pitoresc și unidimensional personajul în­credințat.
     Publicului îi rămâne plăcerea integrala a (de)gustării tabloului vivant de epoca în care un trio (actoricesc de neuitat) slujește cu talent scopurile satirico-educative ale versiunii cinematografice „Cucoana Chirița”.