REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Trenul de aur


     Pentru spectatorul român, atent la evoluţia fenomenului cinematografic polonez — unul dintre cele mai interesante ale Euro­pei postbelice —, regizorul Bohdan Poreba este, mai cu seamă, autorul unui film, de-acum zece ani, de o mare rigoare a demonstraţiei; intitulat sugestiv Unde apa e limpede şi iarba verde, filmul pleda, cu mijloace artistice puse în slujba unei realităţi proprii, pentru (re)instaurarea mo­ralităţii în raportul individ-societate.
     Acest model spiritual — care, în buna tradiţie a marilor romantici Mickiewicz, Slowacki sau Chopin, îşi asumă istoria ca pe o fatalitate — exercită o influenţă se­lectivă asupra subiectelor: alese în func­ţie de capacitatea de a-şi propulsa eroul în miezul unor conflicte aprinse, în care miza se joacă „pe viaţă şi pe moarte”. Este, într-o anumită măsură, şi cazul filmului Trenul de aur, semnat de Bohdan Poreba şi realizat în coproductie cu stu­diourile noastre: aici, miza este, nici mai mult, nici mai puţin decât tezaurul băncii naţionale poloneze, care în primele zile ale lui septembrie 1939, când Polonia cădea victimă agresiunii Germaniei hitleriste, a trebuit să fie evacuat — singura ţară care a acordat „trenului de aur” drept de tranzit fiind România.
     Scenariul filmului poartă semnătura lui Ioan Grigorescu. Bun cunoscător al dra­maturgiei ca şi al evenimentelor (în relatarea cărora vădeşte o superioară stăpânire a documentaţiei), Ioan Grigorescu şi-a construit acţiunea pe succesive acu­mulări de fapte — urmărite dintr-o dublă perspectivă: cea a organizatorilor trans­portului (oficialităţile poloneze, apoi cele româneşti ale vremii) şi cea a agenţilor hitlerişti însărcinaţi cu capturarea preţioasei încărcături (80 de tone aur în lin­gouri, plus alte valori).
     Crescut pe terenul fertil al filmului de acţiune — întreaga recuzită a genului fiind pusă, cu succes, în valoare — Trenul de aur îşi depăşeşte categoric condiţia: acurateţea reconstituirii atmosferei de epocă, surprinderea exactă a psihologiei eroilor, aducerea în prim-plan a unei ti­pologii reprezentative şi de largă diversitate, precum şi — discretă, uneori, îngro­şată pe alocuri: mai ales în dialogurile părţii secunde a filmului — sublinierea ideii de solidaritate între popoare, de bu­nă vecinătate şi reciprocă întrajutorare, fac din această primă coproducţie româ­no-polonă un film cu bătaie mai lungă decât s-ar părea la prima vedere.
     Şi — fără a stabili neapărat o ierarhie — am zice că meritul principal în acest sens îi revine regizorului Bohdan Poreba, care a ştiut să exploateze cu har şi inte­ligenţă premisele oferite de scenariu, con­ducând totodată cu mână sigură diferitele compartimente de lucru ale filmului: ima­ginea — Marian Stanciu, Nicolae Girardi, muzica — Cornelia Tăutu, decorurile — Victor Ţapu, Jaroslaw Switoniak, costu­mele: Ileana Oroveanu, Alicia Sokolowska, Anna Szezek; compartimente ai căror ti­tulari — profesionişti reputaţi în domeniul pe care-l ilustrează — au asigurat între­gului film o ţinută artistică impecabilă. În distribuţia filmului întâlnim, de asemenea, nume reputate — aparţinând am­belor cinematografii Mitică Popescu (co­misarul Munteanu, care a asigurat securi­tatea traseului românesc al convoiului), Waclaw Ulewicz (maiorul Bobruk din ser­viciile speciale poloneze), Ewa Kuklinska (Renata, agenta hitleristă strecurată în convoi), Tomasz Zaliwski (col. Gorski, mi­nistrul de război polonez, care a însoţit convoiul de la plecare şi până la destinaţie), Gheorghe Cozorici (premierul Armand Călinescu, cel care avea să plătească cu viaţa atitudinea sa antifascistă), Silviu Stănculescu (ministrul de externe român Grigore Gafencu), Arkadiusz Bazak (Rudolf Lang, obersturmführer, comandantul grupului diversioniat german),  Jolanta Grusznic (Halina, tânăra soţie a lui Bobruk şi cea dintâi victimă a acţiunilor hitleriste), Dan Condurache (comisarul Lăscărică, cu — din ce în ce mai vizibile — înclinaţii progermane), Mircea Albulescu şi Valentin Uritescu (mecanicii de locomotivă Gheorghe, respectiv Panait). Dintre portretele conturate în Trenul de aur, remarcabil sub toate aspectele mi se pare cel reuşit lui Gheorghe Cozorici şi nu cred că trebuie scăpată ocazia de-a omagia, acum şi aici pe acest mare actor al scenei şi ecranului românesc; rolul său de vertabilă compoziţie, deşi cu mijloace extrem de puţine, vădeşte un rafinament artistic de lungă şi laborioasă decantaţie, sugerând cu maximă expresivitate esenţa personajului.
     La aceeaşi cotă valorică situăm şi prestaţia tandemului Mitică Popescu — Waclaw Ulewicz, a căror interpretare — de un firesc plin de farmec — se dovedeşte demolatoare pentru „mitul“ comisarului play-boy acreditat de filmele de duzină. Tipuri reprezentative rămân şi Gorski, Lang sau Lăscărică — tot datorită valorii deosebite a interpretărilor actoriceşti: adevărate creaţii în fişa profesională a interpreţilor respectivi.

 
(Săptămâna, 20 martie 1987)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: bohdan poreba, cronica de film, nicolae ulieriu, trenul de aur

Opinii: