REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Tranziția animației


     Niciodată, nici pe vremea lui Gopo (când zeci și zeci de premii naționale și internaționale au intrat în vitrina autorului), nici pe vremea lui Szilagyi Zoltan (al cărui Nod gordian a fost cunoscut și prețuit în lumea întreagă), filmul românesc de animație n-a fost „vedeta” competiției cinematografice de la Costinești. Aceasta, deși multe dintre filmele importante ― „de autor” sau pentru copii — au figurat în programele festivalului. Aceasta, deși ― oricât ar părea de paradoxal astăzi — au fost ani în care studioul specializat (pe atunci unul singur) producea chiar două-trei filme de lung metraj pe stagiune. Dar filmul de animație a fost mereu prezent în concursul cinematografic din stațiunea tineretului, conferind „culoare” și „ritm” spectacolelor cotidiene, făcând de obicei „trecerea” dinspre filmul documentar spre lungmetrajele serii, bucurând pe micii spectatori, destinzându-i sau — de ce nu? — încruntându-i pe cei mari. Cu toate acestea, n-au fost puțini anii în care filmul de animație a lipsit din palmaresul festivalului. Uneori — probabil — juriul a „sancționat” astfel producția mai puțin semnificativă a unui an sau a altuia. Alteori — probabil — juriul a ales, prin omiterea filmelor de animație din palmares, soluția cea mai comodă (dar și cea mai neprofesională!), neizbutind să-și precizeze opiniile sau să ajungă la un consens în privința ierarhiilor valorice.
     Astfel s-au petrecut lucrurile și la Costinești '93, când animația n-a lipsit în nici o seară, de pe ecranul concursului (ba au fost și câte două filme de animație pe seară), dar când niciuna dintre peliculele respective n-a fost cuprinsă în palmares. Să fi fost necesară o sancțiune? Mă îndoiesc, mai ales pentru că știm cu toții că nici perioada „de tranziție” a animației românești nu este deloc ușoară, ba dimpotrivă, fiecare nouă creație solicită eforturi — inclusiv financiare —infinit mai mari decât orice altă etapă „normală” din istoria evolutivă a genului. Efectiv, însă, a fost un an destul de eterogen al animației românești.
     Pe lon Truica — mai aproape, oricum, de el însuși decât în ultimii ani ai deceniului 9 — l-am găsit în perimetrul unei teme „grave”, încercând, în Floarea și gIonțul, să sugereze, metaforic, „condamnările la fericire” ale epocii comuniste: uneori, „pana” sa prinde aripi, alteori se afundă în cerneala unor poncife, dar de reținut rămâne tinerețea spirituală, regăsită, a autorului, chezășie a unei perspective tonice, creatoare. Un proiect mai vechi a fost abordat de Olimpiu Bandalac în Navigatorul naufragiat: eroul titular din filmul acestui reprezentativ „optzecist” al animației românești întreprinde o călătorie „inițiatică” pe marea agitată a vieții. Regizori cu personalitate ca Dinu Petrescu și Dinu Șerbescu revin la teme și modalități expresive preferate, primul în Triptic, dând ironiei ce-i al ironiei, al doilea în Circus, dând satirei ce-i al satirei, fără a omite să atingă, în micro-parabolele lui, idei „dure” ale prezentului, cum ar fi și aceea ― nu numai din lumea circului — a „manipulatorului manipulat”. Apropiindu-se încă o dată de universul mirific al copilăriei (care a constituit „obiectul” întregii sale creații), regizoarea Liana Petruțiu ― fără a apela la „poveste” ― desenează cu o plastică incitantă Amintiri din Andersen. În sfârșit, animația românească a fost reprezentată la Costinești și printr-un „debut colectiv”, Perpetuum mobile: realizatori ― mai ales ― foarte tineri își încearcă forțele în acest domeniu de creație, dar orice concluzie a comentatorului mi se pare riscantă, fiind vorba, deocamdată, doar de o prima „luare de contact”, de o respirație.
     Dacă facem suma, animația românească n-a fost deloc „cantitate neglijabilă” la Costinești. Și totuși?
 
 
(Noul Cinema nr. 8/1993)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: animatie, calin caliman, festival costinesti 1993

Opinii: