Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



„Toto şi surorile lui” în competiţia pentru Premiul LUX 2015


Toto şi surorile lui, filmul lui Alexander Nanau, se numără printre cele zece pelicule aflate în selecţia pentru Premiul LUX oferit de reprezentanţii Parlamentului European.

Premiul Lux a fost instituit în anul 2007 ca dovadă a implicării Parlamentului European în industria de film de pe continent.
Toto şi surorile lui este primul documentar selectat în această competiţie. Alături de el, pentru trofeu mai concurează: 45 Years, de Andrew Haigh (Marea Britanie), A Perfect Day, de Fernando Leon de Aranoa (Spania), Rams, de Grimur Hakonarson (Islanda, Danemarca), The Measure of a Man, de Stephane Brize (Franţa), Mediterranea, de Jonas Carpignano (Italia, Statele Unite ale Americii, Germania, Franţa, Qatar), Mustang, de Deniz Gamze Erguven (Franţa, Germania, Turcia, Qatar), Son Of Saul, de Laszlo Nemes (Ungaria), The Lesson, de Kristina Grozeva şi Petar Valchanov (Bulgaria, Grecia) şi The High Sun, de Dalibor Matanic (Croaţia, Slovenia, Serbia).
Cele zece filme vor fi prezentate în cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene şi vor fi subtitrate în cele 24 de limbi oficiale din UE. La sfârşitul anului, la Strasbourg se va decerna Premiul Lux uneia din producţiile din competiţie. Filmul premiat va fi disponibil şi pentru persoane cu dificultăţi de vedere sau auz.


Detalii: luxprize.eu



Galerie Foto

Cuvinte cheie: alexander nanau, lux prize, lux prize 2015, parlamentul european, premiul lux, premiul lux 2015, toto si surorile lui film

Opinii: