REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



“Toamna românească”, documentar pentru o cauză


     Documentar eseu despre protestele din 2013 împotriva proiectului de lege privind mineritul la Roşia Montană, Toamna românească (14minute, produs de Vira Films) este un scurtmetraj care a atras mult public la One World România în acest an.

     Realizatorul lui, Matei Budeş, este un tânăr aflat la primul lui film. Absolvent al Facultăţii de Fizică, Matei şi-a descoperit pasiunea pentru documentar, care vine să completeze formaţia lui intelectuală şi asumarea activismului, susţinerea unor cauze. S-a înscris la Aristoteles Workshop, atelierul produs de Dan Nuţu, ca să înveţe cum se realizează un documentar. 
Chiar dacă Toamna românească a fost programat la secţiunea Rebeli fără cauze a Festivalului One World România 2014, filmul are o cauză - Roşia Montană, pe care au susţinut-o mulţi oameni. Spre deosebire de poveştile alambicate ale mişcărilor de stradă din Bucureşti, unde eşti? al lui Vlad Petri, protestele pentru Roşia Montană au fost structurate şi civilizate. Filmul lui Matei Budeş transmite starea de emoţie pe care au trăit-o participanţii la evenimente. 
     Pentru cei născuţi după 1989, activismul, implicarea socială sunt lucruri fireşti si au alte valenţe, cum susţine şi Adina Brădeanu, selecţioner la One World România. Susţinerea unei cauze este asumată, nu impusă, iar Matei Budeş are energia şi pasiunea necesare, transmiţându-şi mesajul cu ajutorul uneltelor cinematografice. 
Imagine: Nicolae Cara

Cuvinte cheie: documentar, matei budes, one world romania, toamna romaneasca

Opinii: