REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



TIFF 2018 – „Marele albastru”, în prezența actorului Jean-Marc Barr


     Unul dintre cele mai importante filme-cult ale anilor ’80, Marele albastru (Le grand bleu / The Big Blue, regia Luc Besson), revine în România pe marele ecran din Piața Unirii la aniversarea a 30 de ani de la lansare. Proiecția-eveniment va încheia cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, pe 3 iunie, de la ora 21:45, în prezența actorului Jean-Marc Barr, și va fi dublată în program de prezentarea spectaculosului documentar Omul-delfin (Dolphin Man, 2017), despre povestea legendarului scufundător Jacques Mayol care l-a inspirat pe Besson.
     Inspirat din fapte reale, Marele albastru (1988) urmărește evoluția prieteniei dintre Jacques Mayol (Jean-Marc Barr) și Enzo Maiorca (Jean Reno), doi scufundători a căror legătură se naște încă din copilăria petrecută în Grecia și care se transformă de-a lungul timpului într-o adevărată rivalitate sportivă. Dragostea pentru adâncimile oceanice și dorința puternică de a înregistra noi și noi recorduri, chiar cu prețul vieții, sunt ilustrate în imagini care îți taie respirația, pe fundalul sonor al memorabilei muzici compuse de Eric Serra. Prezentat în 1988 la Festivalul de la Cannes în afara competiției, Marele albastru a primit opt nominalizări la Premiile César și a devenit cel mai mare succes național de box-office, cu peste 9 milioane de bilete vândute doar în Franța. Jacques Mayol însuși a contribuit la scrierea scenariului, iar la moartea lui din 2001, președintele Jacques Chirac l-a descris ca fiind ,,un simbol nemuritor al generației Big Blue’’.
     Anul acesta, actorul Jean-Marc Barr se numără printre invitații speciali ai TIFF și va fi prezent la proiecția din Piața Unirii a filmului care i-a adus renumele internațional. Tot în prezența actorului, publicul TIFF va putea urmări documentarul Dolphin Man (2017), regizat de Lefteris Charistos. Povestită chiar de Jean-Marc Barr, viața revoluționarului scufundător Jacques Mayol, cel care a reinventat relația intimă dintre adâncimile apelor și profunzimea conștiinței umane, este ilustrată cu imagini rare din arhivele anilor ’50, inserate printre cadre subacvatice spectaculoase și mărturii ale celor care l-au cunoscut pe ,,omul-delfin’’. Documentarul a fost lansat în toamna anului trecut, la Festivalul de la Salonic și este nominalizat la premiile Academiei de Film din Grecia ce se vor decerna luna viitoare.
     Detalii: www.tiff.ro
(04.04.2018)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: jean marc barr, le grand bleu film, luc besson, tiff 2018, transilvania international film festival

Opinii: