Povestea unui pierde-vară, cel mai recent film regizat de Paul Negoescu, este o comedie despre dinamica relațiilor dintre bărbați și femei. Alexandru Papadopol interpretează rolul unui profesor universitar de matematică, în vârstă de 42 de ani, a cărui viață se complică atunci când iubita lui (Nicoleta Lefter), cu care are o relație deschisă, rămâne însărcinată.
Despre narațiunea filmului și rolul personajelor în film, regizorul spune: „Punctul de vedere este masculin pentru că eu sunt de sex masculin, dar pentru a echilibra perspectiva, mi-am dorit ca Ana [Drăghici] – adică o femeie – să filmeze filmul ăsta. Primul ochi care vede acțiunea să fie un ochi de femeie și cumva să-mi atragă mie atenția dacă ceva e în neregulă. Dar cum filmul s-a schimbat atât de mult în cinci ani, Ana a ajuns să filmeze filmul ăsta pentru că am pornit cu ea la drum. Între timp noi am colaborat și la Două lozuri, pentru care Ana a reușit să facă o imagine foarte senină în condițiile alea de film făcut pe genunchi și cu locații sumbre și am ales același tip de imagine și pentru filmul ăsta.” Povestea unui pierde-vară a avut premiera la Festivalul Internațional de Film Transilvania și urmează să fie lansat în cinematografele din România în luna septembrie a acestui an. După proiecția de la TIFF, echipa AaRC a stat de vorbă cu Paul Negoescu despre motivația de a face acest film, despre cum a fost să schimbe scenariul cu puțin timp înainte de filmare și despre cum au conceptul acea imagine romanțată a Bucureștiului.
Imagine: Valeriu Ciubotaru
Montaj: Radu Georgescu