REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Thriller-ul „Câini”, selecții la festivaluri internaționale


     După ce a câștigat premii importante la Cannes, TIFF și Sarajevo, cel mai așteptat thriller românesc al anului, Câini (regia Bogdan Mirică), face înconjurul lumii în această toamnă, în paralel cu premiera în cinematografele românești.
     Filmul a fost selectat în festivaluri din Finlanda, Norvegia, Canada, Polonia, Israel, Spania, Portugalia, Germania, Suedia, Statele Unite și Italia. Din 23 septembrie, Câini poate fi văzut pe ecranele din România, distribuit de Transilvania Film.
     În luna septembrie, Câini va rula pentru publicul din capitala Finlandei, la cea de-a 29-a ediție a Helsinki International Film Festival (15 – 25 septembrie). Cele trei proiecții din secțiunea Men or Animals? sunt programate pe 19, 21 și 24 septembrie. Helsinki IFF este cel mai mare festival de film din Finlanda, iar selecția se axează pe filme provocatoare și inovatoare.
     În paralel, lungmetrajul de debut al lui Bogdan Mirică va rula în secțiunea Cinema Extraordinaire, dedicată celor mai importante producții lansate în ultimul an, la Bergen International Film Festival (20 -28 septembrie), cel mai mare eveniment de gen din Norvegia, ca număr de filme.
     În luna octombrie, thriller-ul cu Dragoş Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu va ajunge la publicul de pe trei continente, din Canada până în Israel, iar în noiembrie, călătoria va continua în nu mai puțin de șase țări.
     Detalii: facebook
(05.09.2016)

Cuvinte cheie: bogdan mirica, caini film, dragos bucur, gheorghe visu, vlad ivanov

Opinii: