REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Terente, regele bălţilor”. Un film kitsch


     Născut în obscure scandaluri ge­nerate de inflaţie, refuzat de doi ci­neaşti - loan Cărmăzan şi Şerban Marinescu, scris de Fănuş Neagu (care ne promite şi un roman de 200 de pagini) şi L. Chişu, filmul Terente, regele bălţilor a ajuns pe mâna lui Andrei Blaier, regizor cu peste 20 de pelicule, între care cel puţin câteva pot fi reţinute de o is­torie a filmului românesc. Handica­pat de condiţiiie economice, cine­astul a avut prea puţin de spus sau chiar nimic în domeniul esteticii fil­mului. Scenariul dezlânat şi, uneori, abscons, probabil din cauza succe­sivelor reduceri de buget, ne propu­ne un "erou" de tip lombrozian, un posibil terorist bolşevic, amator de orgii şi chefuri cu femei, dar repede spălat de "idila" cu o rusoaică.
     Personajul principal al unui film, menit să cucerească inimile şi banii spectatorilor este departe atât de le­genda lui Terente, cât şi de realita­tea epocii evocate. Dacă scenariul a­vea umor, acesta s-a transformat în caricatură. Dacă sugestia cuvântului scris solicita nuanţare, aceasta s-a transformat într-o largă paletă de imagini vulgare care nu iartă în prostul lor gust nici ţara, nici religia, nici armata, nici justiţia, nici presa României Mari. Gheorghe Dinică interpretează un personaj, ziarist, tri­plu complexat de lipsa de talent, de dorinţa de afirmare şi de rănile pri­mului război mondial, care constru­ieşte personajul Terente, ca un jalnic Pygmalion al secolului XX, şi care, cuImea, îşi încoronează opera cu o "trădare", prin nimic justificată. Abu­rii inspiraţiei scenariştilor au trădat creionarea unei personalităţi ac­centuate, care dincolo de sex, putea să aibă şi o nostalgie a libertăţii negative, a nonconformismului so­cial axat pe o revoltă criminală. Re­but, ca scenariu, filmul nu a fost de­loc salvat de către regizor. Rămân, absolut de neînţeles, obstinaţia caricaturii societăţii interbelice, dar şi evidenta lipsă de substanţă a personajului central (interpretat cam fără tragere de inimă de un debutant). În film, Terente n-are forţă, n-are umor, n­-are nerv, n-are decât o înfăţişare de manechin manevrat de forţe exteri­oare, cu nimic mai bune. Lipsa de logică a montajului, bâlbâielile racordurilor între secvenţe, repetiţia gesturilor, dialogul vulgar, falsa dra­mă a personajelor secundare, inter­preţii superficial îndrumaţi anulează orice idee de artă cinematografică. Nimic nu scapă de ridicol, iar derizo­riul în care pluteşte întregul film este total. Tonul de vodevil nu scuteşte filmul de atributul de rebut al tranzi­ţiei care se uită cu viteza luminii. Păcat că Andrei Biaier care a regizat Ilustrate cu flori de câmp şi Prin cenuşa imperiului s-a lăsat antrenat într-o asemenea aventură. De viitorul său film, va fi, probabil, integral vinovat. 
 
 
(România liberă, 25 septembrie 1995)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: andrei blaier, calin stanculescu, cronica de film, terente, terente regele baltilor

Opinii: