REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Tautologie


„De ce apar atât de rar filmele româneşti bune? Pentru că filmele noastre apar mult prea rar.”
     Nu ştiu dacă filmul românesc trece sau nu, în momentul de faţă, printr-o criză, dar în ultima vreme am avut impresia, pe care n-aş putea s-o traduc în cifre, că producţiile studioului „Bucureşti” sunt mai rare ca oricând pe afişele sălilor de cinema, şi faptul nu mă bucură deloc. Cinematografia e încă, în toată lumea, o artă „tânără” şi, ca atare, filmele mai puţin izbutite abundă pretutindeni. Totuşi, în ţările în care se poate vorbi de atingerea unui nivel artistic ridicat în domeniul acestei arte, se poate observa şi o efervescenţă a producţiei de filme. N-am să cred niciodată că apariţia unor filme foarte bune, excepţionale, va putea fi rodul unei producţii anemice, în care „grija” exagerată pentru calitate să devină, la un moment dat, paralizantă. Capodoperele nu pot ţâşni dintr-un fel de laborator construit ca atare. Sunt mult mai înclinat să cred că ele apar în cadrul unei producţii bogate, ritmice. Este foarte necesar, desigur, să se aibă în vedere toate condiţiile pentru crearea unor filme izbutite, cu o singură condiţie: ca rezultatul acestui proces să nu fie micşorarea cantitativă a producţiei. Asigurarea producerii a cât mai multor filme bune va avea drept rezultat firesc, organic, apariţia unor filme excepţionale. Şi dimpotrivă. Să nu uităm că într-o vreme când literatura noastră cultă era la începuturile ei, lon Heliade Rădulescu, ca toţi marii noştri cărturari, îndemna scriitorii, în primul rând, să scrie. Era o atitudine cât se poate de matură şi de înţeleaptă a acestor mari oameni de cultură, cărora le datorăm atât de mult.
     Dacă e vorba de modestie, sau de o grijă gospodărească, fireşte, necesară, atunci s-ar putea altfel manifesta. De plidă, nu e absolut necesar ca toate filmele să fie gândite ca superproducţii foarte costisitoare şi — uneori — prea puţin productive. Se pot face şi filme mai puţin pretenţioase şi mai puţin costisitoare, în care accentul să cadă pe talentul scenaristului, pe ingeniozitatea regizorului, pe valoarea interpreţilor. De ce să nu profităm în mod real de faptul că la noi vedetele (fie ele regizori sau actori) costă mult mai puţin decât aiurea?
     Şi în sfârşit, dacă e să ne gândim Ia principalul creator al fiImului, la regizor, ar fi cazul să ne întrebăm, pe baze statistice, cam la câţi ani îi vine unui regizor român rândul să facă un film? Cu un film o dată la câţiva ani nu se poate dobândi experienţă şi măiestrie, oricât de talentat ar fi regizorul respectiv. Care dintre regizorii noştri are la activul său zeci şi zeci de filme, ca atâţia regizori străini? La noi există mari personalităţi cinematografice cu două, trei filme la activul lor. E mult prea puţin! Mi se pare absolut necesar ca studioul de filme „Bucureşti” să caute şi să găsească mijloacele pentru îmbogăţirea şi diversificarea producţiei cinematografice, convins fiind că primul rezultat al acestei acţiuni va fi apariţia unor filme româneşti din ce în ce mai bune. Să-mi fie iertat, dar răspunsul la întrebarea: de ce apar atât de rar filmele româneşti bune, mi se pare deocamdată a fi tocmai acesta: fiindcă filmele noastre apar mult prea rar. În logică aşa ceva se cheamă tautologie. Într-un limbaj mai puţin doct, aşa ceva se cheamă că sare-n ochi!
 
(Cinema nr. 3, martie 1971)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: despre cinematografie, despre film, filmul romanesc, radu beligan

Opinii: