REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Subaprecierea spectatorului


     Un film se naşte de două ori: o dată pe platourile şi în laboratoarele cinematografice şi a doua oară în întâlnirea cu publicul. În pragul confruntării spectacol-spectator, Fantomele se grăbesc se prezintă cu un greu handicap, creat de altfel de înşişi realizatorii lui, acela de a subaprecia puterea de înţelegere şi sensibilitate a publicului. De la carenţa-pilot a subestimării spectatorului decurg şi celelalte scăderi ale filmului.
     Lipsiţi de această elementară, încredere, autorii îşi explică bine fiecare intenţie, subliniază bine fiecare detaliu semnificativ şi îşi marchează, prin prea evidente strădanii contrarii, cu însemnele pozitiv-negativ, eroii. Deşi ne aflăm pe terenul genului poliţist, spectatorul nu palpită în faţa niciunui semn de întrebare, nu are niciun dubiu, nu face nicio dublă supoziţie, pentru că din „teama” de a nu fi neînţeleşi, autorii lămuresc totul dinainte. Cei care trebuie să descopere cauzele crimei, în loc să acţioneze, îşi povestesc pe îndelete raţionamentele (Colea Răutu în rolul locotenentului de miliţie ţine adevărate prelegeri care nu pot fi salvate cu nimic de prezenţa sa cinematografică). Dintr-un film de acţiune, aşa cum ar fi trebuit să fie, filmul devine static, expozitiv, relevându-ne indirect ceea ce, de fapt, trebuia să vedem pe viu. Ca într-un adevărat lanţ al slăbiciunilor, şi jocul celorlalţi actori, cu toate strădaniile acestora, devine normal, sentenţios. Deşi pe alocuri ei izbutesc câteva foarte scurte apariţii convingătoare (atât interpreţii masculini, Ion Besoiu, György Kovács, Colea Răutu, cât şi Ana Széles, care are prospeţime şi autentică vibraţie, sau Draga Olteanu, căreia nu-i lipseşte nervul dramatic), în ansamblu ei nu pot depăşi schematismul impus de roluri.
     Noţiunea de „mobilul crimei” a devenit de mult o sintagmă în vocabularul genului poliţist. Dar aici legătura dintre mobil şi crimă este atât de puţin credibilă, încât răstoarnă de la bun început logica evenimentelor ce decurg. Încercările de a salva această deficienţă prin incidente adiacente sporesc balastul gratuităţilor din film, aşa cum pe drept semnalează autorul cronicii. Supără de asemenea înclinaţia regizorului către patetic, către un fals dramatism care transpare nu numai în indicaţiile de joc, ci şi în montaj, în muzică. (Numai un exemplu. Decupajul brusc pe nu-urile repetate strident de doctorul Andrei care neagă forţat, nefiresc, nevinovăţia sa, pune implicit pe actorul Ion Besoiu într-o situaţie falsă şi lipseşte momentul de orice tensiune).
     Desigur ne aflăm în faţa unui debut regizoral, dar oare nu se putea învăţa din succesele şi mai ales din insuccesele predecesorilor, fără a le repeta?
 


Galerie Foto

Cuvinte cheie: adina darian, cristu polucsis, cronica de film, fantomele se grabesc film

Opinii: