În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl

numim acasă. Proiectul ,,Străzile de film “ este un proiect cultural finanțat de Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București - ARCUB, în cadrul sesiunii de finanțare ,,București acasă 2023“.
Pe parcursul lunii octombrie vor avea loc o serie de evenimente culturale în cadrul proiectului ,,Străzile de film”. Propunem un itinerariu interactiv care vă va purta prin locații simbolice ale Bucureștiului, unde au fost turnate mai multe capodopere cinematografice din perioada socialistă. Astfel, pe datele de 1, 8, 15 și 22 octombrie a lunii vă așteptăm la tururi ghidate prin țesutul urban variat al orașului ce a servit ca pânză pentru filmele românești. Ne vom plimba printr-un București atemporal, a cărui trecut și prezent coexistă în conștiința și haosul citadin.
Filme emblematice pentru cinematografia românească, dar și reprezentative pentru memoria urbană, vor rula în cadrul proiecțiilor de film de la Cinemateca Eforie. În data de 4 octombrie, la ora 19:00, va rula
Filip cel bun, în regia lui Dan Pița cu Mircea Diaconu, Ileana Popovici și George Mihăiță. Pe 5 octombrie, la ora 19:00, se va proiecta faimosul film
Serenadă pentru etajul XII, o comedie delicioasă în regia lui Carol Corfanță, cu Toma Caragiu, Draga Olteanu Matei și Octavian Cotescu. Pe 17 octombrie, începând cu ora 19:00, va rula
Duminică la ora 6, în regia lui Lucian Pintilie, cu Dan Nuțu și Graziela Albini, iar pe data de 18 octombrie va fi proiecția filmului
De trei ori București în regia lui Mihai Iacob, Horea Popescu și Ion Popescu-Gopo.
Tururile ghidate și serile de film vă așteaptă în luna octombrie. Proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București acasă 2023. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa
www.arcub.ro.
Parteneri: Arhiva Națională de Filme, Centrul Național al Cinematografiei, Dacin Sara Parteneri media: Aarc.ro- All About Romanian Cinema, Ziarul Metropolis, IQ Ads, SMARK
Detalii:
www.straziledefilm.ro