REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Strada Film


     Strada Film nu mai este “una dintre companiile de film emergente”, așa cum ne informează cu modestie site-ul său. Începând din 2004, ea a devenit treptat un brand cu greutate în cinematograful național și un partener de nădejde în coproducții internaționale.
     Când au înființat-o frații Cătălin și Daniel Mitulescu, Noul Val era la începuturile lui și tinerii cineaști afirmați după anul 2000 simțeau nevoia controlului total asupra filmelor lor și un suflu nou în producția de film. Spre deosebire de Cristian Mungiu și Cristi Puiu, care la primii pași au apelat la producători cu experiență, Cătălin Mitulescu a devenit producător încă de la debutul său cu scurtmetrajul Trafic. Succesul de proporții obținut atunci – Palme d’or pentru scurtmetraj la Cannes 2004 – i-a confirmat că e pe calea cea bună. E de la sine înțeles că Strada Film va produce în continuare toate lungmetrajele regizorului Cătălin Mitulescu – Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii, Loverboy, Dincolo de calea ferată, dar foarte curând, chiar din 2005, nu va rămâne o afacere de familie și de uz personal, ci va fi deschisă în primul rând prietenilor. Ruxandra Zenide a fost prima care i-a încredințat producția filmului Ryna. Bogdan Mustață, asistentul de regie al lui Cătălin Mitulescu, debutează pe un scenariu al acestuia cu O zi bună de plajă (Ursul de aur pentru scurtmetraj, 2008) și tot la Strada Film va face primul său lungmetraj – Lupu (2012). Alexandru Mavrodineanu, asistent de producție la Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii, realizează două scurtmetraje – Lecția de box și Muzica în sânge – susținut de scenaristul-producător Cătălin Mitulescu. Florin Șerban debutează aici cu Eu când vreau să fluier, fluier (Ursul de argint, Berlin 2010). Lor li se adaugă constant Anca Miruna Lăzărescu (Apele tac, La drum cu tata) și ocazional Alexandru Nanau (Toto și surorile lui) sau Cornel Mihalache (Căpșuni în aprilie). Chiar dacă unii dintre ei și-au făcut propriile case de producție, rămân în continuare asociați cu imaginea “familiei Strada”.
     La prima vedere aportul fraților Mitulescu în firmă pare inechitabil. Cătălin e mai vizibil ca regizor, scenarist și producător. Daniel stă mai în umbră și își asumă numai sarcinile producției, dar el e omul cu banii ,fără de care nici unul dintre filmele acestea nu ar fi fost posibile și nu ar fi ajuns în festivaluri, de unde majoritatea s-a întors încărcată de premii. Tot lui Daniel îi cad pe umeri coproducțiile precum Noaptea vine în India sau recentul La drum cu tata. Amândoi, însă, nu pot decât să fie mândri de ceea ce au realizat împreună până acum, inclusiv de elegantul sediu ale cărui ferestre largi se deschid peste acoperișurile Cotroceniului.
 
Imagine: Nicolae Cara
(19.11.2016)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: case de producție romanesti, catalin mitulescu, daniel mitulescu, strada film

Opinii: