REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Stiluri şi drame


    Două mentalităţi se ciocnesc în Casa dintre câmpuri, filmul lui Alexandru Tatos. Una este a preşedintelui Axente, om între două vârste, căruia satul îi datorează bunăstarea şi stabilitatea. Conducând empiric şi fără scrupul, purtându-şi cu mândrie pântecele revărsat din costumul jumătate popular jumătate citadin, Axente este familiarul tuturor supuşilor, cărora le ia câte un dumicat din pachetul întins pe genunchi, dar şi al superiorilor pe care ştie când să-i flateze şi când să-i ţină la respect. Axente rezolvă orice problemă din mers şi nu respectă principii, ci „aranjează” cazurile particulare, el nu cunoaşte regula ci excepţia, conjunctura, aproximaţia. Om cumsecade, „băiat bun”, ca şi alte vârfuri ale comunei cu care se împacă din priviri, Axente este la antipodul conducătorului modern. Acesta, în persoana agronomului Radu, îl priveşte cu reţinere şi cu oarecare superioritate. Radu este inginer, pentru el conducerea înseamnă ştiinţă, iniţiativă continuă, aplicare imediată şi fără multă vorbă a unor proiecte eficiente. Dezavantajul lui este că nu-i originar din comună, nu se ştie apropia de oameni, n-are vârsta şi autoritatea generaţiei lui Axente, deci nu poate clinti nimic din obiceiurile locului. Când încearcă să construiască un baraj e sabotat (poate mai mult prin indolenţa decât rea-voinţa celorlalţi) şi la prima inundaţie construcţia se surpă. Conflictul profesional cu preşedintele se suprapune rivalităţii sentimentale cu Ilarie, contabilul păgubos la femei, care-i face un denunţ şi îl trimite pe nedrept la închisoare. Când se intoarce e reabilitat şi trimis în alt sat, în care metodele sale moderne nu-s repudiate şi dau rezutate prodigioase. Astfel, fără a-l condamna pe Axente, care-i produsul revolut al unui anume fel de a gândi miop, din aproape în aproape filmul îl glorifică pe arţăgosul Radu, care se bate ca un leu pentru ideile sale cu rază lungă de acţiune. Interpretat de Mircea Daneliuc, acest inginer palid şi repezit, gonind mereu pe motocicleta sa, dând ordine tăioase dar nesupărând (aproape) pe nimeni prin sinceritatea sa, este unul dintre cele mai frumoase portrete de contemporani pe care ni le-a dat filmul românesc.
     Tandemul său cu Voica (Tora Vasilescu) este fermecător. Iubindu-se, cei doi sunt profund deosebiţi, atât în gusturi cât şi în reacţii. Cu oarecari tendinţe spre kitsch, fata nu simte că bibelourile şi lalelele ei de plastic îl irită pe austerul logodnic, candoarea ei scuzând însă totul. Fără aceste tare, dragostea lor n-ar fi avut însă istorie şi ar fi devenit, ca atâtea altele, virtuoasă şi fadă.
     Puterea de atracţie a filmului lui Alexandru Tatos provine din pasiunea voluptuoasă cu care ştie precipita luminile şi umbrele, fără a scoate din ele o culoare cenuşie – dimpotrivă, făcându-le să coexiste strălucitor.
 

 
(România literară, 22 noiembrie 1984)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alexandru tatos, casa dintre campuri, cronica de film, romulus rusan

Opinii: