Tribuna creatorului
Declar din capul locului că nu sunt o partizană a stilului naiv nici în literatură, nici în artă, în cinematografie cel mai puțin. Filmul este, prin excelență, o artă cultă, o artă care ține de un arsenal tehnic evoluat și de sinteza unor arte ajunse și ele într-un stadiu superior de evoluție. Filmul este doar pe jumătate o arta tânără. În fond, filmul ca artă este o construcție nouă, edificată cu pietrele unei vechi cetăți. Vârsta altor arte care îl compun obligă și îi creează, din start, un avans. Filmul nu își are rădăcinile în arta populară, nici în etnografie, el accede direct la forma de artă culta. Afectarea naivității în expresia cinematografică sună fals ca o persoană adultă care se copilărește. Fată de asemenea manifestări cinematografice nu se poate avea decât un zâmbet circumspect. Apar, desigur, și în cinematografie accidente de „stil naiv”, dar ele nu pot fi acceptate decât ca voluntare, ca o simplă manifestare de incompetență.
În artele tradiționale stilului naiv poate însemnă întoarcerea la candorile primare; exprimarea fără tehnică a unor senzații, acel stil reușind uneori să impresioneze prin sinceritate.
Începuturile cinematografului, arta marelui mut, este departe de a fi o artă naiva. Poate fi socotită o culme a elaborării prin precizia obținerii efectelor celor mai subtile, precizie greu de atins și astăzi, când arta filmului și-a înzecit mijloacele tehnice.
Filmul, ca și Arhitectura, altă arta în afara stilului naiv, împarte cu aceasta destinul de arte care țin exclusiv de comanda socială. Ele sunt expresia gradului de dezvoltare economică și spirituală a unei societăți și barometrul ei cel mai semnificativ.
Iubitorilor filmului le propun și această temă de gândire la concluzia căreia pot să subscrie sau nu.
