REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Ştefan Bănică – Ne place să-l placem…


     Pe Ştefan Bănică îl iubeşti aşa cum se iubeşte în toate iubirile: fără să-I judeci prea tare. Fără să-I analizezi prea rău. Fără să încerci a afla de ce-ţi place: îţi place şi gata. Îţi place zâmbetul lui de băiat bun, dar cu ceva lipsuri (omeneşti, ce e drept), îţi place umorul familiar cu care te bate pe umăr şi-ţi spune «tu», îţi place cum îţi face cu ochiul, complice, ori «curtenitor», îţi place să fie «omul care a văzut moartea» de 500 de ori pe scenă şi să-ţi dea palpitaţii că a văzut-o şi aievea, o dată şi în viaţă, îţi place cântând «Gioconda se mărită» pe disc sau cântece de pahar în film, îţi place să-ţi surâdă şi să-ţi spună anecdote la cinema, la TV, Ia radio, în vreo «deplasare-de-turneu» în provincie, ce mai, îţi place. Asta e cusurul nostru, că ne place să-l placem aşa cum ne-am învăţat să-I placem. Că nu-i cerem, ferească sfântul, să fie altul. Că-I vrem dulce, şarmant, băiat de comitet şi gurist cu lipici, că-I vrem aşa cum l-am cunoscut. Că ne e frică să-I vedem altfel, şi nouă, cei ce consumăm arta, şi celorlalţi, cei care o fac. Primul care s-a săturat să tot fie el şi iar el, a fost Ştefan Bănică. A rupt într-o zi cu sine, cel vechi, şi ne-a arătat, că poate fi tragic cu strălucire. Şi absurd cu anxietate. Şi chinuitor cu cinism: în rolul poliţistului din «Victimele datoriei» de Eugen Ionescu. Ştefan Bănică ne-a demonstrat atunci că nimic nu e definitiv pe lumea asta: nici măcar etichetele puse pe fruntea actorilor! Apoi nu s-a mai lăsat şi nu ne-a mai lăsat: rol cu rol, în Shakespeare, Molière, Beaumarchais şi curând, foarte curând, în Gogol, I-a desfăcut piesă cu piesă pe fostul Bănică şi la realcătuit din părţile componente, dar în alte structuri artistice, în alte formaţii moleculare umoristice, cu alte veleităţi interpretative. Cine va şti oare să pună mâna şi camera de luat vederi pe acest Bănică cu creştetul cărunt, cu umorul înţelepţit, dar cu farmecul neofilit?

 
(Cinema nr. 2, februarie 1972)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: portret, sanda faur, stefan banica

Opinii: