REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Spectacolul spectacolelor” – cronică de film


     Rareori, de când scriu cronică și fac critică cinematografică, m-am aflat în fața unei probleme așa de interesante ca azi când, un nou film românesc, Spectacolul spectacolelor, încearcă (da, „încearcă”) să facă analiza spectrală a întregului Festival național „Cântarea României”. Deși titlul Festivalului a fost împrumutat de la Alecu Russo, el se înrudește și cu formula unui mare poet francez, care cerea contemporanilor să ne dea „des lendemains qui chantent”, adică să ne ofere zilnic „dimineți care cântă”. Și ce oare ar trebui să „cânte” acele dimineți? Cântă succese. Succese totdeauna duble. Și materiale și spirituale, și tehnice și artistice. România de azi trăiește tocmai acest dublu fenomen. Pe de o parte un înaripat elan spre industrializare și spre revoluția agrară. Cu orice efort, cu orice sacrificiu, vrem să ajungem la culmile civilizației socialiste. Iar în ordinea spirituală, cultivăm acea formă foarte populară a artei, anume arta de amator, un amatorism nu numai local, ci extins până la granițele întregii țări. Azi, milioane de români iubesc și practică arta; mișcarea de amatori a dobândit deci amploare națională și are rezonanțe profund patriotice; valoarea realizărilor artistice se simte pretutindeni unde, pe lângă activitatea lor profesională la locul de muncă, tineri și vârstnici, muncitori, țărani și intelectuali formează echipe de creație tehnico-științifică, dar și de teatru, literatură, dans, cânt, umor, muzică, film. Iar râvna tuturor e nobilă, căci amator nu înseamnă doar diletant, ci înseamnă a iubi, a fi îndrăgostit de tot ce e creație (substantivul se trage chiar din verbul „amare”).
     Azi, cele două aspecte — material și spiritual — ale „Cântării României” se împletesc neîncetat. Cele două glasuri ale „cântării” nu sunt antagoniste, ci compatibile, ba chiar complementare, indisolubil asociate într-o nobilă logodnă. Agricultură, industrie și artă, aceasta a fost tema pe care autorii filmului Spectacolul spectacolelor (scenariul: Dumitru Done, regia: Ion Moscu) au încercat să o proiecteze pe ecran. Cineaștii aveau gata și ideea, și faptele concrete, deja realizate, multele succese de artă (poezie, teatru, dans, glumă, muzică etc.). Cineaștii n-aveau de făcut altceva decât să filmeze, pregătite deja până la cele mai mici detalii, „performanțele” de amator. Iată pentru ce, aceste spectacole „ilustrative”, deși decupate și montate neglijent, dezordonat, rămân în sine, fiecare, piese cinematografice perfecte. Marea lor calitate, de a fi foarte variate, se preface, din păcate, în confuzie. Dar chiar așa, o parte din scopul acestui film a fost satisfăcut. Spectatorului nu a putut să nu-i placă toate, da, toate secvențele înșirate în film. Defectul e altul. Tema, cum spuneam, era de o uimitoare originalitate, de o înaltă valoare și, deci, de o dificilă realizare. De multe ori textul vorbit (dialog sau comentariu) are mare importanță artistică, dar asta mai ales se întâmplă în filmele „de montaj”, în filmele cu scheciuri, în documentarele poetice. Filmul Spectacolul spectacolelor aparține tustrelelor genuri pomenite. Valoarea literară a comentariilor e factor decisiv. Așa se explică de ce unul din puținele filme de montaj din producția mondială a fost un film românesc (Lumea se distrează), datorită între altele hazului enorm si neîntrerupt al comentariului vorbit. Iar americanii fac filme de tip „show”, adică spectacol revuistic. De pildă, acel film în care sunt aduse pe scenă zeci și zeci de vedete, și grupuri de vedete, unele mai uimitoare decât altele. Dar pentru asta casa producătoare a făcut apel la zeci de scriitori de talent. Așa că fiecare apariție de artă era precedată de o prezentare colosal de inteligentă, spirituală, variată.
     Reamintesc acestea pentru a spune că asta reprezintă exact ceea ce autorii filmului nostru nu au făcut. Partea de text a fost lăsată pe mâna unor meșteșugari care nu erau scriitori. Asta a dărâmat partea esențială a foarte originalei teme, a acelei conjugări, de care vorbeam, între industrie și poezie. Ea, în film, a fost menționată nedibaci, în cuvinte școlărești și plate; prezentatorii Spectacolului spectacolelor, Amza Pellea și Anda Călugăreanu, repetă mereu: Da, au dansat (sau au cântat) frumos, dar esențială e industrializarea (sau agricultura, sau munca de cercetare). Asemenea texte revin pe tot parcursul filmului. Te întrebi de ce oare nu au recurs la talentații noștri scriitori pentru un film de o asemenea importanță? De sute de ori am repetat valoarea estetică a unui film consistă din mulțimea de detalii (vorbe sau acte) prin care, de fiecare dată, se exprimă altfel aceeași subtilă și dificilă temă.
     Dacă am fi cerut scriitorilor noștri „rime”, adică fraze care să „rimeze” mereu altfel cu aceeași nobilă și dificilă temă, am fi obținut, fiți siguri,o bogată recoltă.
     Totuși bilanțul e pozitiv grație amatorilor, care au realizat momente adevărate de frumusețe: Fetele de la Căpâlna, Călușarii din Scornicești, femeile măritate de la Bilca, sau fetele de la Hațeg, brigăzile de estradă reunite pe scenele Devei, splendidele peisaje de la Piatra Neamț, Filarmonica din Iași, brigada I.T.B. (întreprinderea de transport București n.n.), dansul poetic și sculptural de la Combinatul siderurgic Galați, brigada studenților economiști și multe altele pe care mi le-am notat pe întuneric, pe hârtie, în timpul proiecției, căci nu am putut găsi niciun dosar informativ scris. Am găsit totuși ceva. Textele cele mai spirituale, mai valoroase ca poezie sau ca haz, le-am găsit mai ales în secvențele cu adolescenți. De ce? Fiindcă în acele echipe era cuprinsă întreaga țară, cu viitorii ei scriitori cu tot...
 
(România literară nr. 17, 23 aprilie 1981)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cantarea romaniei, cronica de film, d.i. suchianu, festivalul cantarea romaniei, iancu moscu, ion moscu, spectacolul spectacolelor film

Opinii: