Sex, minciuni şi diafilme. Tudor Jurgiu la TIFF 2020

     Tudor Jurgiu a revenit după o pauză de cinci ani, timp în care a dus la bun sfârșit un proiect de lungmetraj și unul de scurtmetraj, ambele prezentate în premieră internațională la TIFF 2020. 
     Și poate mai trăiesc și astăzi deconstruiește narațiuni moderne ale relațiilor ideale, punându-le față în față cu un precursor normatizat de tradiție, anume basmul. Un cuplu tânăr, burghez în aparență, traversează, într-un "zigzag, un du-te-vino" episodic, constructe ficționale pre-existente, mai mult sau mai puțin ancorate în realitatea lor bucureșteană. Demersul ludic al lui Jurgiu nu a rezultat atât într-un film anti-narativ, cât într-un studiu al narațiunii, jovial, la o distanță sigură de pedanța academismului. 

     Basmofilia, în ciuda titlului, merge contrar lungmetrajului, în sensul în care e un film a cărui protagonistă funcționează oricum, dar nu în tipare presetate. Impredictiblă, impulsivă, efervescentă, somnambulă, queer; e lesne de înțeles de ce personajul interpretat de Ioana Bugarin (care a fost și co-scenaristă) nu e o prințesă blocată în turn. E blocată, însă nu undeva anume, ci strivită în norme, nu neapărat aceleași pe care le demască Și poate mai trăiesc și astăzi, dar din aceeași specie.