REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Sergiu Nicolaescu revine şi punctează


     Cu multă reticenţă, am primit invitaţia la proiectie. Prefer să văd un film într-o sală obişnuită, fără gală şi protocol şi nici "între prieteni".
     Acceptând deci oferta lui Sergiu Nicolaescu, am făcut prima excepţie de la regulă şi pot să spun că astfel am avut prilejul să văd înaintea tuturor un film de excepţie pentru cinematografia noastră şi deci şi pentru regizor însăşi.
     Punctul zero poartă desigur amprenta celui pe care îl numim cel mai prolix cineast, dar cu atât mai surprinzător pare că, după atâtea creaţii şi atât de diverse, Sergiu Nicolaescu poate să aducă ceva nou, neprevăzut.
     Filmul are toate ingredientele unui produs captivant: aventură, acţiune şocantă, suspans, escadrile de helicoptere, în linie, în romb, în patrulater, trupe încleştate pe viaţă şi pe moarte, explozii debordante, canonade şi măşti negre prin tuneluri umede, îngheţându-l pe spectatorul claustrofob, răsturnări de situaţii, ca la o partidă de şah bine condusă şi nici un singur moment nu ni se va părea făcut de dragul captivării atenţiei spectatorului, cu orice preţ, totul e spontan, extrem de real.
     Apar aici şi câteva personaje cu nume real, într-o ipostază, de multe ori nu prea măgulitoare pentru ele, ceea ce înseamnă că regizorul vede retrospectiv critic realitatea, aşa cum îi stă bine unui artist. Dintre ele în context, "reconstituirea", cum scrie în generic, "a procesului cuplului Ceauşescu", este unul dintre momentele cele mai tensionate, interpreţii seamănă cu cei doi şi mai ales, culmea, prin expresia lor interioară, infatuarea, deruta, spaima, tot bagajul pe care dictatorii l-au dus cu ei spre tărâmul de dincolo, după un proces superficial, chinuitor şi stupid, ieşit total din normele elementare ale legii.
     Până acum avem un Sergiu Nicolaescu, e drept, de zile mari, care ştie să discearnă din realitate tot ceea ce poate caracteriza un film direct, inteligibil, inteligent.
     Atunci unde este marea surpriză, în ce constă ea? În lirism, în poezia imaginii cinematografice şi a sentimentelor nobile ale eroilor principali. Cine sunt aceştia? Doi-trei aventurieri, nimic mai simplu. Dar totodată, sigur, nimic mai complicat. Aducând în film pe cei trei americani, doi bărbaţi şi o femeie (Darby Hinton, Brian McNamara, Kathleen Kinmont), Nicolaescu introduce în filmul autohton un aer proaspăt, parte din şcoala americană de interpretare de bună calitate, deci benefică, de neegalat. Spulberă cu această ocazie normele închistate, greoaie şi teatrale din cinematograful nostru influenţat de filmul francez de duzină, cu dialog leneş, mişcări stereotipe...
     Şi pe deasupra îşi permite să dea o aură superbă, de la început până la sfârşit o aleasă şi bărbătească prietenie, nu lipsită de crize, în tumultul unor evenimente dure şi tulburi. Limpezimea cu care el îşi construieşte acest demers, face din Punctul zero filmul de căpătâi al unei bogate cariere artistice, dar aşa cum am spus şi un suflu absolut nou în cinema-ul nostru de gen.
     Un film modern, dar totodată clasic şi moral.
     Iată, că de data asta americanii au ştiut cui să-i întindă mâna, celui pe care păream în ultima vreme să-l uităm, Sergiu Nicolaescu, artist autentic, şi după cum ştiu eu "sigur", capabil în curând de noi surprize.
 
 
(ProCinema, martie 1996)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cronica de film, iulian mihu, point zero, punctul zero, sergiu nicolaescu

Opinii: