Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Sergei Loznitsa a primit Trofeul ANONIMUL 2019


     Regizorul ucrainean Sergei Loznitsa a urcat aseară, 8 august, pe scena festivalului din Sfântu Gheorghe pentru a primi Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale. Momentul a fost urmat de proiecția primului său lungmetraj de ficțiune My Joy. În introducerea acestui film, pe scenă a urcat și actorul român Vlad Ivanov, colaborator al cineastului la primele sale lungmetraje de ficțiune, My Joy și In the Fog.
     „Am venit la ANONIMUL direct din studioul de editare al următorului meu film, care va fi prezentat în câteva săptămâni în cadrul Festivalului de Film de la Veneția. Nu mă opresc, nici măcar acum, după ce am primit acest trofeu, am foarte multe filme de făcut, inclusiv ceea ce cred că va fi cel mai bun film al meu. Vă mulțumesc pentru acest premiu și pentru că arătați publicului filmele mele”, a spus Sergei Loznitsa în discursul său de acceptare a Trofeului ANONIMUL, înmânat de directorul artistic al festivalului, Miruna Berescu.
     Festivalul de Film ANONIMUL îi dedică regizorului Sergei Loznitsa o retrospectivă cu șapte dintre filmele sale: My Joy, In the Fog, A Gentle Creature, Donbass, Maidan, Austerlitz și The Trial. Actorul Vlad Ivanov, de asemenea invitat special la ANONIMUL 2019, se regăsește pe genericul a două dintre cele patru filme de ficțiune regizate de Loznitsa - My Joy și In the Fog.
Sergei Loznitsa a sosit la ANONIMUL alături de Maria Choustova, director de casting și producător, care a înființat alături de Loznitsa casa de producție Atoms & Void și care va participa, alături de acesta, la sesiunile de întrebări și răspunsuri, care vor avea loc în cadrul festivalului:
     „Suntem norocoși să avem colegi atât de talentați în România ca Vlad Ivanov, cu care sunt sigură că vom mai lucra, ca directorul de imagine Oleg Mutu, cu care Sergei a lucrat la toate cele patru filme de ficțiune ale sale, precum și mulți alți colaboratori de aici. România este parte din viața și opera lui Sergei”.
     Sâmbătă, 10 august, de la ora 15.00,  Sergei Loznitsa va susține un masterclass, iar cel de-al doilea lungmetraj de ficțiune al său, A Gentle Creature, va rula înaintea Galei de Închidere a celei de-a 16-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL.
     Detalii: www.festival-anonimul.ro
 
(09.08.2019)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: anonimul 2019, festival de film delta dunarii, miruna berescu, sergei loznitsa, trofeul anonimul pentru contributia cinematografiei

Opinii: