Rulează pe ecrane — de câteva săptămâni, cu săli pline — un nou, film românesc,
Secretul, armei…secrete de
Alexandru Tatos, o peliculă insolită şi voioasă, care, pe bună dreptate, trezește un viu .interes public. Lărgindu-şi platforma artistic (constituită din pertinente pelicule de actualitate ca
Mere roşii,
Rătăcire și
Casa dintre câmpuri, din ecranizări rubuste ca
Duios Anastasia trecea şi
Întunecare și o incitantă mărturisire de „autor" despre propria creație în filmul
Secvenţe) regizorul propune, de data aceasta, apelând din nou la procedeele filmului de autor, o modern și spiritual commedia dell arte. Aparent regizorul-scenarist se joacă. Inventează, adică, o lume de basm, populată"- ca-n basmele tradiţionale – cu zmei și feți frumoși, cu zâne bune și vrăjitoare, împăraţi și Ilene Cosânziene (cărora li se schimbă nu o dată, semnul!), angrenându-i pe toţi într-o strașnică bufonadă, într-un ameţitor carusel burlesc, cu cascade de gaguri și cu necontenită ironie. Dar filmul nu este nicidecum o joacă. Regizorul combate, şi „combate bine", combate prostia omenească, stupiditatea, anormalul, non-sensul, aberaţia, în contextul unei trame cu tâlc, cu pronunţat mesaj anti-războinic, cu disimulate notaţii şi conotații morale. „Arma secretă" a regizorului-scenarist, în această poveste cinematografică cu zâne bune care-și eântă melancoliile şi cu voinici care-şi înving rivalii versificând, este luciditatea. Adaptat la specificul unui basm modern, totul dobândește nerv parodic.
Zmeul „cel mai zmeu” devine amorez. Împăratul este victima unei idei fixe (obsesia războiului continuu), craii Burtă-Verde şi Gâtlej-Uscat şi, - inspirați de „motivele” calsice Flămânzilă și Setilă - fraternizează aşa cum le stă bine unor “dușmani de moarte” ce sunt. Vrăjitoarea este — de ce nu? verișoara Zmeului și se îndrăgostește la disperare tocmai de Voinicul făt frumos. Marele Sfetnic cumulează nedumerire după nedumerire (și are — de ce nu? — un Mic Sfetnic în preajmă), iar Zâna Lacului îşi rezumă povestea de viață într-un video-clip. În spiritul filmului, recuzita modernă. nu poate lipsi din decorul tradiţional, supranaturalul devine natural, monitoarele de. televizor (chiar cu transmisii fotbalistice) fac casă bună cu armurile şi halebardele, iar originalitatea armei secrete constă în faptul că trage îndărăt, principalii combatanți reuşind în termen record să.-şi distrugă propriile oşti. Şi pantalonada continuă, în crescendo, cu deghizări, qui-pro-quo-uri și bastonadele de rigoare, personajele se substituie “în cerc” iscând o “noapte a încurcăturilor”. Filmul de încheie, ca toate basmele, cu tradiționalul happy-end (ușor ironic la rându-i), numai că în spre final, poate și din pricina unui “efect de suprasaturație”, povestea obosește puțin.
Bucuria actorilor de a participa la caruselul de inventivitate al filmului este, însă, neţărmurită. Am simțit-o în jocul tuturora, în tuşele originale prin care
Victor Rebengiuc portretizează abulia periculoasa si ridicolul împăratului belicos, în fantezia savuroasă prin care
Mircea Diaconu desenează faţetele contrastante ale Zmeului cel mai zmeu, în superba revărsare de har și de temperament artistic a minunatei (nu numai aici)
Carmen Galin — personajul ei, Spaima Codrilor, fiind de-a dreptul irezistibil, în tachinarea continuă a celor doi pretendenți-rivali la mâna Frumoasei, interpretați cu umor complementar şi copios de Mitică Popescu și Horațiu Mălăele – în triple ipostaze –, în autoironia relevanmtă a Emiliei Dobrin Besoiu (Zâna Lacului), la pofta parodică prin cre Coca Bloos fixează ticurile gubernantei. O polemică cu clișeele am simțit-o și în distribuirea Manuelei Hărăbor în rolul Frumoasei (o anti-suavă „prin definiție"), în timp ce Voinicul beneficiază de reputația făr frumosului Adrian Păduraru. O menţiune cu totul şi cu totul specială merită, cred, costumele creatc de Lia Manţoc, de o frapantă diversitate compoziţională într-o perfectă unitate de concepţie, cu o forţă de caracterizare “supranaturală”. În general, colaboratorii regizorului au participat cu antren și cu idei la caruselul ironico-sarcastic: şi compoziturul Horia Moculescu (foarte inspirat de data aceasta), scenogratul Mircea Neagu : (autorul unor „lumi în lume”), și realizatorul montajului Mircea Ciocâltei, şi inginerul de sunet Tiberiu Borcoman, și – de loc în ultimul rând – operatorul Vivi Drăgan Vasile, mâna dreaptă a regizorului-scenarist, în transpunereaplastică a ideilor parodice, satirice și burlești. Pe scurt, filmografia lui Alexandru Tatos, în genere exigent, s-a îmbogățit cu o nouă peliculă se referință,m care evidențiază noi fațete de personalitate ale cineastului.