REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



”Scurtcircuit”, o dramă românească, regizată de Cătălin Saizescu


     Inspirat de tragedia reală de la Maternitatea Giulești din 2015, filmul Scurtcircuit încă este în cinematografe, la mai mult de două luni de la premieră, adevărată performanță pentru o producție românească. În campania de promovare a filmului, echipa s-a întâlnit de multe ori cu publicul.

     Primul film românesc selectat la Festivalul Golden Goblet Awards din Shanghai 2017 a primit Premiul pentru realizare artistică deosebită. Regizorul Cătălin Saizescu a construit povestea pornind de la faptele reale, dar a mizat pe emoție și pe mesajul uman, social, politic.

     Incendiul de la maternitate, în care au murit mai mulți nou-născuți, a fost intens mediatizat în perioada respectivă. Singurul om care a răspuns penal a fost asistenta, interpretată în film de Georgiana Saizescu.

     Imaginea semnată de Silviu Stavilă și o distribuție impresionantă au contribuit la transmiterea mesajului. Actorii spun că au fost afectați emoțional în perioada filmărilor. Magda Catone și András Demeter depun mărturie despre colaborarea cu echipa, dar și despre tensiunea poveștii.
     Pentru rolurile principale, au fost aleși doi adolescenți, Măruca Băiașu și Manuel Nicolae,  pregătiți de actrița Georgiana Saizescu, directoarea de casting a filmului. Măruca este deja implicată în proiecte teatrale și vrea să dea examen de admitere la UNATC.
Imagine: Valeriu Ciubotaru
Montaj: Radu Georgescu
 


Galerie Foto

Cuvinte cheie: andras demeter, catalin saizescu, fault condition film, georgiana saizescu, magda catone, maruca baiasu, scurtcircuit film

Opinii: