REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Scriitorii români şi filmul - Năpasta lui Caragiale pe ecran


     Poate părea curios că prima ecranizare a unei piese de Caragiale — dintre cele 12 câte s-au realizat — nu este una dintre comedii, ci piesa singulară, în opera marelui scriitor, care este «Năpasta». Elementul de acţiune senzaţională al piesei, posibilitatea de a trata drama pe planul actualităţii imediate şi — de ce nu? — ecoul la un public mai larg pe care îl putea avea drama ţărănească, au determinat, poate, opţiunea celor care acum 40 de ani realizau filmul Năpasta.
     Primele ecouri ale unor intenţii de realizare a filmului Năpasta le întâlnim în septembrie 1927 când citim în revista «Cinema»: «Concursul de scenarii al Casei România-Film − Odată cu apariţia acestui număr concursul de scenarii al Casei România-Film se consideră definitiv încheiat. Din cele 28 scenarii înaintate Comisiei de examinare a fost ales un scenariu după «Năpasta». Realizarea filmului va începe chiar în cursul acestei veri». Pe parcursul filmărilor care par să fi durat, cu întreruperi, până în noiembrie, aceeaşi revistă notează: «Dl. E. Vasilescu a plecat să filmeze exterioarele Năpastei. Între altele s-au realizat câteva scene interesante la Tg. Ocna»… «Dl. E.V. a terminat cu obişnuitul d-sale ansamblu, aproape toate exterioarele filmului reîncepând zilele acestea şi interioarele».
     Informaţii mai ample în legătură cu realizarea filmului ne oferă, în amintirile lor, lon Cosma — interpretul lui Gheorghe — şi Eftimie Vasilescu — coregizor şi operator al filmului.
     «În anul 1927, militar fiind, am fost solicitat de E. Vasilescu şi Ghiţă Popescu să colaborez în puţinul timp pe care-I aveam liber, la filmul Năpasta. Am jucat aici rolul învăţătorului Gheorghe alături de Ghiţă Popescu (lon), N. Manolescu (Dragomir), Ecaterina Niţulescu−Şahighian (Anca)... Dacă pentru exterioarele filmului nu existau probleme, filmându-se în împrejurimile Bucureştiului, la Comarnic şi la Ocnele Mari, cu interioarele a fost mai greu. În grădina cinematografului Marconi de pe Calea Griviţei s-a construit, bineînţeles, după terminarea sezonului de vară, o platformă pe care s-a montat un decor al cârciumii. Decorul, din motive de economie, a fost construit din pânză pe rame de lemn, aşa cum se fac decorurile de teatru. (De altfel, chiar autorul decorurilor era pictor de teatru, Petrescu-Muscă.) Fiind construit în exterior când bătea puţin vântul se umfla ca o pânză de corabie; nu mai spun că sezonul fiind înaintat ne-a apucat frigul, iar acei care jucam în cămăşi ţărăneşti de vară trebuia să ne căptuşim bine pe dedesubt cu flanele şi din când în când să ne încălzim cu câte o ţuică fiartă. Până la terminarea filmărilor ne-a apucat zăpada, dar de terminat filmul, cu toate greutăţile acelei vremi, tot l-am terminat».
     «Filmările de exterior, cele de la Tg. Ocna şi de la închisoarea Văcăreşti au folosit o figuraţie autentică, puşcăriaşi care-şi ispăşeau pedepsele aci. Contra unei «garanţii» (pe care n-am mai primit-o înapoi niciodată) am primit autorizaţia să filmăm şi ni s-au dat costumele adecvate...»
     Din relatarea subiectului pe care o cuprinde programul de sală precum şi din studiul fotografiilor de lucru care au ajuns până la noi putem reconstitui desfăşurarea acţiunii filmului, felul în care realizatorii, plecând de la piesa lui Caragiale, au restructurat-o pentru ecran. Filmul începea cu întoarcerea Ancăi şi a lui Dumitru către casă; urma întâlnirea acestora cu Dragomir, o înfruntare Anca−Dragomir şi apoi crima. După nouă ani, acţiunea filmului urmărea strict piesa introducând doar un episod amplu care înfăţişa viaţa lui lon la ocnă, evadarea şi o scenă la cârciumă, în sat.
     Filmul, odată terminat, este pregătit pentru premieră. Presa începe să înregistreze date asupra filmului, să insereze fotografii şi texte cu caracter de reclamă menite să-i asigure succesul, distribuirea lui pe ecran. Peste tot se subliniază caracterul temerar al întreprinderii: «Filmarea unei astfel de opere cu situaţii atât de profunde — scria revista «Cine-film» — cu stări sufleteşti care cer nuanţări perfecte şi subtile, fără să trădeze absolut nimic din gândirea autorului însemna a avea o mare, extraordinară chiar, doză de curaj».
     Premiera filmului aşa cum ne-o confirmă anunţurile din cotidianele «Universul» şi «Dimineaţa» a avut loc la 21 ianuarie 1928 la cinematograful «Marioara Voiculescu». «Azi rulează marele film românesc Năpasta după celebra dramă a lui Caragiale»... «Marele eveniment al zilei la cinema «Marioara Voiculescu» unde se reprezintă cel mai mare succes al stagiunii, Năpasta, puternică dramă în şapte acte după I.L. Caragiale». Filmul e reluat la mai multe cinematografe din Bucureşti, apoi în întreaga ţară.
     E greu să reconstitui imaginea mamutului dintr-un singur os. Totuşi, în munca aceasta poţi avea date sigure pentru o apreciere, premise certe pentru o ipoteză. Asupra filmului nostru — care nu s-a păstrat — e greu să te pronunţi numai după câteva fotografii rămase. Putem face unele consideraţii asupra autenticităţii tipurilor, asupra adecvării fizionomiei actorilor, la datele personajelor caragialeşti. Dar numai atât. Din fotografii putem aprecia tipul creat de Gh. Popescu în lon, dramatismul figurii, încrâncenarea gestului, perfecta adecvare a costumaţiei. Într-o epocă în care adeseori drama era exprimată prin holbări şi gesturi exagerate, înfruntările dintre Anca (Ecaterina Niţulescu−Şahighian) şi Dragomir (N. Manolescu), par a pastra decenţa jocului, o anumită concentrare dramatică interioară.
     Contraziceri în ceea ce priveşte opinia cronicarului asupra filmului, punctele de vedere diametral opuse, lipsa de argumentare şi în aprecierea şi în negarea filmului pun sub semn de întrebare obiectivitatea gazetarului. lată, în confruntare, asemenea puncte de vedere:
     «Asistăm de câtva timp la desfăşurarea unui program de activitate a domnului Vasilescu, care merită toată atenţiunea. Domnia sa şi-a propus, şi vedem că e pe cale de a înfăptui, să realizeze în film toate operele mari ale scriitorilor români de seamă. În prezent domnia sa a realizat Năpasta lui Caragiale în condiţii artistice şi tehnice care dovedesc un vădit progres. «Năpasta» e o piesă care cere mai mult desfăşurarea conflictului intim, decât fastul unei montări excepţionale... Subtilă, cu puternice resurse de pătrundere şi interpretare, cu o ţinută firească, naturală — care a întrecut chiar cele mai optimiste aşteptări — doamna Niţulescu ne-a dovedit că coboară în faţa aparatului de pe scena Naţionalului... DI. Ghiţă Popescu ne-a redat un lon impresionant, cu izbucniri de revoltă sufleteşti admirabil stilizate care-i fac cinste».
     În schimb «Comedia ilustrată» apreciază că: «Basmul cu filmul românesc a început să nu mai intereseze pe nimeni. Ultimul film a rulat câteva zile fără să atragă atenţia cuiva. Mă rog, cine ştie că un nou film, un film românesc, s-a proiectat mai zilele trecute? Desigur, aproape nimeni. Caragiale a dat bietul mult de lucru cinematografiştilor noştri. După «Păcat», care a fost transformat într-un adevărat păcat cinematografic, iată-I pe Caragiale părintele unui nou film luat după «Năpasta». Regizorul, operatorii şi actorii s-au străduit din răsputeri să compromită încă o dată acea idee a filmului naţional, care acum 2−3 ani preocupase de bine de rău multă lume, astăzi iremediabil deziluzionată... »
     «Cinema» susţine că: «publicul a primit cu deosebită bunăvoinţă această producţie naţională, izbucnind chiar în aplauze, spontane, ceea ce dovedeşte că spectatorii noştri ştiu să aprecieze producătorii de filme româneşti».
     Şi adevărul? Numai vizionarea filmului, astăzi, l-ar putea stabili...
 
(Cinema nr. 3, martie 1967)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: b.t.ripeanu, ecaterina nitulescu-sahighian, eftimie vasilescu, ghita popescu, istoria filmului romanesc, napasta film, nicolae manolescu

Opinii: