​Satisfacţiile experimentului

     Cronica animaţiei
     Moştenirea lui Disney nu cuprinde numai un număr impresionant de basme nemuri­toare şi personaje irezistibile, ci şi o teh­nică de realizare ce aspiră spre armonie şi dinamism. Acceptată cu pioşenie sau contestată vehement, maniera sa este o cale care duce spre succes sigur. Poveşti cu zâne şi pitici, aventuri ştiinţifico-fantastice sau reflexii filozofice incitante se construiesc, temeinic, cu mij­loacele învăţate de la el. Cu toate acestea, modelul «marelui mag» nu este întotdeauna urmat cu sfinţenie. Rebelii şi-au văzut de multe ori răsplătit curajul de a fi încercat alt drum. Tentaţia experimentului îi fascineaza pe animatorii de pretutindeni. Realizatorii români nu dezmint a­ceastă înclinaţie şi caută mereu să înnoiască graiul lor cinematografic. Merită să acordăm puţină atenţie zelului lor născocitor.
     Este vorba, în primul rând, despre filmele cu personaje din plastilină, care se întemeiază în bună măsură pe meto­dele animaţiei de păpuşi. Mihai Bădică a experimentat şi demonstrat expresivitatea neliniştitoare a acestui mate­rial în câteva interesante eseuri filozolice (Geneză, Icar, Alter ego). Căutările sale nu se opresc aici şi abordarea unei alte «materii prime», sârma, i-a adus satisfacţia rea­lizării celui mai bun film al său, Metaforă (1980). Nuanţata idee a dialecticelor înfruntări din sânul materiei capătă «carne» în această peliculă care nu dă experimentului o formă provocatoare.
     Animatorii încearcă înnoiri şi în tehnica desenului. In­primarea personajelor pe foi de acetofan nu mai este singura metodă de ilustrare a poveştii cinematografice. Tânărul ZoItan Szilagyi a realizat mult premiatul său film Nodul gordian prin aşa-numitul procedeu al «graficii animate». Desenul pe hârtie l-a ajutat să pună în valoare expresii de fină nuanţă ale personajului său şi să adân­cească studiul psihologic. Alegerea materialului s-a do­vedit în acest caz şi o fericită soluţie dramaturgică.
     Experimentul nu este însă numai pasiunea tinerei gene­raţii de animatori. Gopo dezminte în ultimul timp cuminţe­nia statutului său de «clasic în viaţă» şi se dedică pătimaş căutărilor. E pur si muove este primul din şirul de filme care inventariază ingenios posibilităţile şi tehnicile anima­ţiei. Episoadele următoare, Şi totuşi se mişcă, Anima­gic film şi recentul Cadru cu cadru nu se preocupă atât de ilustrarea metodelor cunoscute, cât de abordarea cu­rajoasa a unor noi procedee. Nicio prejudecată nu func­ţionează în alegerea materialului. Ace cu gămălie, cea­suri, plastilină, lumini de stroboscop sau un banal ou capătă, prin procesul de animare, surprinzătoare înfăţi­şări. Deşi aceste încercări au în general mişcarea dina­mică specifică filmelor lui Gopo, maestrul foloseşte pri­lejul şi pentru concretizarea dispoziţiilor sale lirice. Expe­rienţele cu nisip, dar mai ales acelea cu tutun dau glas înclinaţiei sale spre tonul nostalgic. În acest al doilea caz, realizatorul a conceput un mic subiect pentru mişcările stranii ale materialului de animat. Melodia învăluitoare a Boleroului lui Ravel însoteşte desfăşurarea unei poveşti de dragoste şi onoare, cu un toreador şi o preafrumoasă fată care îi oferă o floare. Linia stilizată a personajelor şi tonurile calde ale cromaticii sugerează o nostalgică atmos­feră poetică. Şi în acest caz calităţile materialului au con­tribuit la remarcabila economie de mijloace. Mica încer­care este un film autonom, emoţionant şi surprinzător. Căutările experimentale au fost, în acest caz, răsplătite generos. Poate că animaţia de tutun va fi valorificată şi în alte proiecte cinematografice. Semnele bune ale acestei încercări încurajează abordări viitoare. Eforturile lui Gopo merită, în orice caz, a fi salutate, căci neliniştea sa este un exemplu tonic pentru orice animator. Asumarea riscu­rilor experimentului face parte din jurământul de credinţă faţă de arta a opta.