În penumbră, un personaj principal: pictoriță de costume
Mărturisesc că fac un efort pentru a mă aduna și spune câteva cuvinte despre profesiunea mea (și eventual despre mine) care să stârnească interesul cititorului. Fac un efort pentru că sunt stăpânită de teama de a nu găsi cele mai potrivite vorbe care se exprime, deopotrivă, spectaculosul și banalul, spiritul creator, imaginativ și rigoarea disciplinei unei profesiuni pe cât de dificile, pe atât de pasionante și plină de satisfacție scenografia. Ceea ce afirm eu nu este o pledoarie pro domo
, ci concluziile la care am ajuns după realizarea a 22 de filme artistice de lungmetraj la care am semnat fie decorurile, fie costumele sau mi-am asumat ambele responsabilități. Între filmul de debut din 1977 (
Septembrie) și ultimul realizat în 1988 (titlul e încă provizoriu), de-a lungul unui deceniu, se inserează filme felurite ca amploare, gen și dificultate. Important este, însă, faptul că fiecare dintre aceste pelicule au constituit pentru mine o experiență unică, irepetabilă. Am încercat de fiecare dată nu numai să dau sau să impun ceea ce mi s-a părut valoros, în beneficiul filmului, ci să receptez, să învăț pur și simplu de la fiecare dintre regizorii cu care am lucrat. Așa mi-am început ucenicia pe lângă mentorul meu într-ale scenografiei, arh.
Marcel Bogos. Așa am învățat la primele mele filme de la
Sergiu Nicolaescu și tot așa am colaborat cu regizori ca
Lucian Bratu,
Cristiana Nicolae,
Adrian Petringenaru, Pompiliu Gîlmeanu sau
Cornel Diaconu.
Aș putea adăuga aici așa numitele prestări de servicii sau coproducțiile realizate de Studioul Buftea cu parteneri din U.R.S.S., R.D.G., R.F.G., S.U.A., la care am semnat decorurile sau decor-costume. Aș vrea ca eventualul cititor al acestor rânduri să înțeleagă că, de fiecare dată când spun „am semnat”, „am făcut”, „am realizat”, nu mă am în vedere numai pe mine. Mai exact ar trebui să spun: asistenții, recuziterii, maiștrii de platou, muncitorii, garderobierele, croitoresele, într-un cuvânt, întreg colectivul pe care-I conduc la un film „se exprimă” pe peliculă prin efortul său de gândire și trude.
La rândul său, „compartimentul scenografie” este parte integrantă (și trebuie să servească cu mijloacele sale specifice) concepției generale, regizorale, de realizare a filmului ca un spectacol unitar, omogen, în toate componentele sale.
lată de ce a vorbi despre scenografie mi s-a părut întotdeauna mult mai dificil decât a face... scenografie. Și nădăjduiesc că, și de aici înainte, să pot fi consecventă acestui principiu...
