REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



S-au deschis înscrierile la Premiile Gopo 2016


     Cea de-a zecea ediție a Galei Premiilor Gopo va avea loc pe 28 martie 2016, în București, iar producătorii și realizatorii își pot înscrie filmele între 19 și 29 ianuarie  2016.

     Eligibile pentru a fi nominalizate la Premiile Gopo 2016 sunt lungmetrajele și scurtmetrajele românești sau coproducţiile cu participare majoritar românească, care au avut premiera pe marile şi micile ecrane din România şi în festivaluri competitive (naționale sau internaționale), în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2015.
     Nominalizările la toate categoriile vor fi stabilite de un juriu de preselecţie format din 11 profesioniști din domeniu, anul acesta fiind reprezentat de: Stere Gulea (regizor), Florin Piersic Jr. (actor), Daniel Mitulescu (producător), Melania Oproiu (monteur), Sorin Botoșeneanu (operator/ profesor universitar - UNATC), Miruna Berescu (directorul Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL) și criticii de film: Cristina Corciovescu, Ștefan Dobroiu, Doinel Tronaru, Laurențiu Brătan, Ionuț Mareș.
     Pentru fiecare film înscris se vor trimite fişa tehnică completă, un link de vizualizare a filmului și câte 11 DVD-uri (unul pentru fiecare membru al juriului de nominalizări), prin poştă sau curier, în plic închis, cu mențiunea „Preselecţie Premiile Gopo”, pe adresa Asociaţiei pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR): Str. Popa Soare nr. 52, et. 1, ap.4, sector 2, Bucureşti, în atenţia Alexandrei Boghiu (Coordonator producţie Premiile Gopo).
     Producătorii şi realizatorii de film din România sunt invitaţi să completeze fișa tehnică disponibilă pe site-ul oficial şi să o trimită în format electronic, împreună cu link-ul de vizualizare a filmului, pe adresa de email: alexandra.boghiu@premiilegopo.ro
     În cazul filmelor eligibile exclusiv la categoriile Cel mai bun film documentar, Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune şi Cel mai bun scurtmetraj documentar, înscrierea de către producători este obligatorie, pentru ca acestea să fie luate în calcul de către juriu.
     După anunţul nominalizărilor (cu o lună înaintea Galei), peste 450 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film româneşti vor fi invitaţi să voteze pentru desemnarea câștigătorilor trofeelor din acest an, prin intermediul unui mecanism de vot asigurat de prestigioasa firmă de audit şi consultanţă PwC România, cu care organizatorii Premiilor Gopo au un parteneriat încă din 2011.
     La ediția din 2015, cel mai premiat a film a fost Closer to the Moon, regizat de Nae Caranfil. Un reportaj al evenimentului poate fi urmărit pe AaRC.
   Gala Premiilor Gopo 2016 – ediția a 10-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și Babel Communications.
     Detalii: www.premiilegopo.ro
 


Galerie Foto

Cuvinte cheie: asociatia pentru promovarea filmului romanesc, filme romanesti 2015, înscrieri gopo, premiile gopo 2016

Opinii: