REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Retrospectiva și Perspectiva OWR Brașov


La Brașov, Kinedok ediția a 8-a este în desfășurare. La Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, în fiecare seară de marți a lunii noiembrie se proiectează un film documentar marca Kinedok powered by One World Romania, urmat de o dezbatere între specialiști în diferite domenii și public. În primele două săptămâni ale lui noiembrie, două titluri s-au aflat în centrul atenției: „Flee/Evadare” (regia Jonas Poher Rasmussen) și „Taming the Garden/Pădurea domestică” (regia Salomé Jashi).
     Laura Căpățână, organizator local din partea Asociației Artburg, ne spune cum s-au desfășurat până acum proiecțiile de la Brașov: „De șapte ani, de când am revenit la Brașov și organizez proiecții de film, văd cum a crescut interesul publicului față de filmul documentar și de discuțiile post-proiecție. Mereu arătăm producții internaționale sau românești în proiecție unică la Brașov, cum a fost „Flee“, triplu nominalizat la Oscar, sau „Taming the garden“, considerat unul dintre cele mai bune filme ale anului. Temele abordate în producțiile cinematografice sunt actuale și ne privesc pe noi toți: protecția mediului, sănătatea emoțională, migrație, politică, artă sau minorități. Este un prilej deosebit faptul că putem discuta despre acestea cu specialiști în diferite domenii. Ne bucurăm că după pandemie au revenit oamenii în spațiile culturale. Este minunat să vezi din nou sala plină și să asculți opinii atât de diferite.”
Mai sunt 3 ocazii să vedeți documentarele marca Kinedok powered by One World Romania la Brașov. 
22 noiembrie „Colors of Tobi/Culorile lui Tobi”, regia Alexa Bakony (2021)
25 noiembrie „Once Upon a Youth/A fost odată în tinerețe", regia Ivan Ramlijak (2020)
29 noiembrie „Wood/Lemn”, regia Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst, Ebba Sinzinger (2020)
     Paleta documentarelor celei de-a 8-a ediții a KineDok la Brașov este foarte variată, iar printre invitați se numără reprezentanți ai UNHCR - Agenția ONU pentru refugiați, Greenpeace, Agent Green, ProPark, ai Fundației Hera sau ai Grupului de inițiativă Hlgbtq. Puteți vedea oricare dintre aceste filme de non-ficțiune la Centrul Multicultural al Universității Transilvania (Bulevardul Eroilor nr. 29) din Brașov, de la ora 18. Vă invităm să rămâneți și la discuțiile post-proiecție, unde organizatorul local propune în fiecare săptămână invitați noi, experți în varii domenii. Intrarea este liberă. 
22. noiembrie, ora 18 „Colors of Tobi/Culorile lui Tobi”, regia Alexa Bakony (2021)
„Éva și familia ei trăiesc într-un mic sat din Ungaria. Copilul ei de 16 ani a realizat recent că este transgender, continuându-și viața sub numele Tobi. După șocul inițial, întreaga familie se solidarizează și îl susține. Cu toate acestea Éva suferă în liniște, din cauza ideii că și-a pierdut fiica pe care a crescut-o. Tobi este hotărât să continue tranziția și răzbate din cauza acestei decizii. Éva se străduiește din răsputeri să fie mama de care fiul ei are nevoie, în timp ce Tobi începe să chestioneze limitele pe care și le-a impus ca bărbat transgender. „Culorile lui Tobi” este o poveste profundă despre eliberare și acceptare.”
25. noiembrie, ora 18 „Once Upon a Youth/A fost odată în tinerețe", regia  Ivan Ramljak (2020)
La 13 ani de la moartea neașteptată a celui mai bun prieten la vârsta de doar 27 de ani, realizatorul filmului „A fost odată în tinerețe” încearcă să reconstruiască viața și relația lor, folosindu-se doar de fotografiile și materialele video ale prietenului său. Filmul vorbește despre generația pierdută a tinerilor croați de la sfârșitul anilor '90 și încearcă să redescopere puterea culturii alternative după un deceniu de naționalism, război și letargie economică."
29. noiembrie, ora 18  „Wood/Lemn”, regia Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst, Ebba Sinzinger (2020) „Lemn” este un thriller de mediu care vorbește despre pădure și despre oamenii care trăiesc din comerțul cu lemn.
     Proiecțiile de film fac parte din proiectul „Educație de film documentar și drepturile omului: One World România la Brașov, 2022“ al Asociației One World Romania, care a început în luna august la Brașov și în cadrul căruia au fost arătate filme de non-ficțiune la CATTIA, la Cinemateca Patria, la prima ediție a Festivalului de știință, educație și tehnologie din Brașov, SETbv și la Muzeul Amintirilor din Comunism. Tot în cadrul acestui proiect, s-a organizat atelierul de film documentar  „Point and Shoot” pentru liceeni între 14-19 ani.
     KINEDOK Este un program internațional de distribuție alternativă pentru filmul documentar, care se desfășoară în șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România. Fiecare dintre țările participante contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează apoi în sute de locații din toate cele 6 ţări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă. În România, KineDok are loc în aproape 20 de orașe. Proiectul se face remarcat prin abordarea sa aparte, proiecțiile fiind sub formă de cineclub și desfășurându-se pe tot parcursul anului în spații cât mai accesibile. Publicul are șansa să vadă o selecție deosebită de filme, care nu circulă în cinematografele obișnuite și la care altfel nu ar avea acces. Mai mult decât atât, KineDok trece dincolo de experiența pasivă a sălii tradiționale de cinema, organizând după proiecțiile de film dezbateri angrenante între public și diverși invitați locali și internaționali. Publicul are astfel ocazia să se implice activ în discuții cu regizori, protagoniști și specialiști din diferite domenii, și să rămână astfel conectat nu doar la actualitatea românească ci și la evenimente curente de natură culturală, socială și politică din întreaga lume.
Proiectul este finanțat din bugetul Municipiului Brașov.Organizator național: Asociația One World Romania Organizator local: Asociația Culturală Artburg, Centrul Multicultural al Universității Transilvania Parteneri instituționali: UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați CATTIA Greenpeace ProPark - Fundația pentru Arii Protejate Agent Green Muzeul Amintirilor din Comunism
Grup de inițiativă HLGBTQ+UNITED Fundația HERA Agenția Metropolitană Brașov Parteneri media: Radio România Brașov FM Brassai Lapok
Detalii:Facebook: www.facebook.com/oneworldromanialabrasov / Instagram: @asociația_artburg 
 
 
 
(22.11.2022)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: asociatia artburg, kinedok brasov 2022, laura capatana juller, lemn film documentar

Opinii: