Cine a văzut filmulețul de 9 minute
Boborul ar avea, teoretic, toate datele ca să declanşeze o veritabilă polemică națională! Pornind de la nenea Iancu şi de la Republica de la Ploieşti, un cineast, cunoscutul
Radu Igazsag (care, mai nou, şi-a mai adăugat un nume, deci semnează Radu Vasile Igazsag! e o glumă sau e doar "o scurtă nebunie"?) compune un pamflet post-modernist pe tema "Ah, sunt sublime momentele când un popor martir sfarmă tirania!". Radu Igazsag semnează regia, scenariuI şi grafica, secondat de
Vivi Drăgan Vasile, operator şi producător (Fundația Arte Vizuale). Numai cineva familiarizat cu tehnicile filmului de animație poate întelege cu adevărat ce desfăşurare de forțe şi de inventivitate presupune un filmuleț ca
Boborul, jocul actorilor (în rolul principal,
Victor Rebengiuc, admirabil în generozitatea cu care se livrează şi proiecteIor "mici", nu numai celor mari) se îmbină cu desenul animat, decorul real face corp comun cu "decorul imaginar", umorul de extracție caragialiană, e topit în retorta textualistă, plină de "
clins d’oeils"-uri în jurul celor 15 ore de uragan al libertății, sfâşiate de reacțiune, în august 1870, la Ploieşti, cineastul de la începutul mileniului trei vine cu un întreg bagaj (al amărăciunilor şi al decepțiilor lui istorice), bagaj din care ies, fulgurant, Lenin, Che Guevara, Ionesco, steagul roşu cu gaură la mijloc, afişul cu "Scrisoarea pierdută" a lui Ciulei, Casa Poporului şi multe altele... Viva la Revolucion!... Rezultatul (al demersului regizoral, nu al revoluțiilor!) li se poate părea, unora, încântător şi sofisticat, iar altora oarecum pueril sau simplist. Depinde dacă guşti sau nu genul, dacă genul "te prinde sau nu te prinde". În ceea ce mă priveşte, mărturisesc că nu îl gust. Ceea ce nu mă împiedică să recunosc risipa de imaginație și de efort a "boborului" care a realizat
Boborul. De asemenea, nu pot fi de acord (şi nu mă pot amuza câtuşi de puțin) privind înşiruirea de date istorice propusă explicit de regizor, într-o imagine: vedem, pe ecran, înşirate pe verticală, următorii ani: 1848, apoi 1870, deci republica de la Ploieşti, apoi 1917, 1956, 1989! Oricât de dezamăgit ai fi de "revoluție", şi pe bună dreptate, nu ştiu dacă, poate sta în picioare o comparație între momentul ploieştean (scufundat în alcool și în retorică fără victime) și momentul 1956 (stropit cu sânge și redus la tăcere). Și nici cu 1948, și nici cu 1917, și nici cu 1989. Dar poate mă înșel. Poate, când nu guști genul, fandacsia-i gata…