Se împlinesc, în luna mai, 10 ani de la dispariția unuia dintre cei mai importanți, prolifici și originali regizori ai filmului documentar românesc, Ion Bostan. Filmul documentar, acest gen cinematografic străbătut de adevărurile vieții, a avut, nu o dată, de-a lungul timpului, la noi sau aiurea, câștig de cauză în „competiția” cu filmul de ficțiune. Pe la mijlocul deceniului al șaptelea, de pildă, când l-am cunoscut, la Mamaia, pe ilustrul critic francez Georges Sadoul - oricât ar părea de ciudat, pe vremea aceea, la Mamaia, aveau loc anual festivaluri naționale și internaționale reputatul teoretician era cucerit de documentarul românesc, ba chiar scria: „Școala românească de scurtmetraj a devenit pentru mine o realitate vie și captivantă, de care vor trebui să țină seama de acum înainte suporterii acestui gen dificil. Regizorul Ion Bostan avusese un rol hotărâtor în atingerea acelor culmi...
Într-o schiță de portret pe care i-o făceam regizorului Ion Bostan la sfârșitul deceniului 8 din veacul trecut - când Studioul „Sahia Film”, la înființarea căruia regizorul a contribuit, împlinea 30 de ani - scriam, printre altele, următoarele: „Am încercat să număr filmele realizate de regizorul Ion Bostan de-a lungul anilor, m-am încurcat în zeci de zeci. Prima sa încercare cinematografică - datată 1949 - se numea Un minut și își propunea, pe timpul lui Marinică, zis codașu', să sublinieze importanța pentru economia națională a fiecărui minut irosit: o făcea pe un ton fermecător și astăzi. Între timp, minutele, orele, zilele, lunile, anii, deceniile au trecut spornic pentru regizorul Ion Bostan, care a investit o cantitate impresionantă de muncă și de talent în filmele realizate. A trecut, la pas, prin toate speciile filmului documentar (...). În anii deceniului 6, Ion Bostan a fost unul dintre principalii susținători ai documentarului de artă: filme ca Pictorul Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Uciderea pruncilor au deschis, la rândul lor, serii noi prin care arta a șaptea încerca să pătrundă, cu mijloace specifice, în universul de frumusețe al artelor surori. A devenit, prin timp, unul dintre cei mai activi realizatori de film științific, l-au atras marile taine ale universului, dar principala sa realizare cinematografică este monografia Deltei, întreprinsă, ani la rând, cu răbdare, pricepere și neostenită pasiune, «albumul» său cuprinzând zeci de «întâlniri cu Delta». Da, înainte de toate, Ion Bostan este un mare prieten al naturii, un poet al Deltei, care îmbină, pe teritoriile fascinante de la granițele științei cu arta, pasiunea cercetătorului cu poezia descoperitorului de frumusețe. De aceea, cea mai potrivită emblemă pentru filmele sale mi se pare a fi o secvență din lumea aceasta fabuloasă a Deltei necunoscute, dansul lebedelor mici, pe muzică de Ceaikovski, în cadrul deplinei autenticități a unui lac al lebedelor”. Am reprodus aceste gânduri de-acum (aproape) un sfert de veac pentru că ele, simt, își păstrează actualitatea: dar schița de portret de atunci se cuvine a fi nu numai îmbogățită și „adusă la zi”, ci și corectată, și nuanțată...
Regizorul Ion Bostan s-a născut la 15 decembrie 1914 Cernăuți. Tatăl său era medic militar, mama sa terminase „Literele”. Copilăria a fost grea, ca toate copilăriile în vreme de război. Au urmat ani de bejenie, o adolescență petrecută la Chilia Nouă, cu primele „ieșiri în larg”, semnificative pentru destinul „exploratorului”. Drumurile vieții aveau să-l aducă de timpuriu în București. La 16 ani scria primele articole (despre experiențele sale astronomice la Observatorul de pe Dealul Filaretului), în „Ziarul științelor și al călătoriilor”, unde avea să colaboreze vreme îndelungată. Împlinise 30 de ani când a intrat în lumea cinematografului. Primii săi profesori într-ale filmului au fost regizorii Paul Călinescu și Jean Mihail, iar prima activitate concretă a fost un stagiu de patru ani ca asistent de regie al acestora, la Romfilm sau ONC; a fost asistent la filme precum România 1945 și Floarea reginei, și „secund” la filmul de lungmetraj Răsună valea, având contribuții chiar la subiectul narațiunii cinematografice. Breasla cineaștilor l-a adoptat „instantaneu”, a lucrat la studioul de filme documentare „Sahia” încă de la înființare (1950), ani în care a urmat şi un curs de „specializare în regia cinematografică” la Moscova, sub îndrumarea unor cineaști marcanţi, precum Lev Kuleşov, Vsevolod Pudovkin, Aleksandr Dovjenko, Mark Donskoi. Până la urmă am numărat până la capăt filmele realizate de Ion Bostan între anii 1949 şi1992, deci pe parcursul a 43 de ani de carieră. Un manuscris de taină al regizorului - o listă de filme proprii cu adnotări marginale - se încheie („până la decembrie 1991”, cum scrie autorul) cu un total de 124. Interesantă este și lista „titlurilor reprezentative”, întocmită de regizor, într-un memoriu de activitate din toamna penultimului an de viață: Pictorul Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Uciderea pruncilor, Cetatea Histria, Callatis, Dracula - legendă și adevăr, Livenii lui Enescu, Mărturii despre Enescu, Cerul străbunilor, Soarele azi, Marele Univers, Histria, Heracleea și lebedele, Delta - sanctuar al naturii - un serial în 13 episoade, Sturionii se pescuiesc pe furtună. Ar fi de adăugat un singur titlu în lista filmelor realizate de Ion Bostan (și altele, multe, pe lista celor „reprezentative”), filmul din 1992 - când se afla încă în plină putere creatoare - La răscruce de ceruri. Cum aminteam, primul „refugiu” al cineastului a fost în lumea documentarului de artă, rezultanta fiind câteva mici bijuterii filmice. A urmat, în filmografia regizorului, o serie de pelicule consacrate unor vestigii ale trecutului. „Cu ani în urmă - povestește undeva Ion Bostan - petrecându-mi vacanța la Mangalia, am găsit pe malul mării un fragment dintr-o statuetă antică: era capul Demetrei, protectoarea agricultorilor și zeița belșugului. Provenea din atelierul unui meșter callatian care trăise cu peste două milenii în urmă”. Aceasta a fost „sămânța” din care au crescut alte bijuterii cinematografice, Callatis sau Cetatea Histria. Aproape 50 sunt filmele realizate de Ion Bostan în Deltă, unde s-a ascuns, zile la rând, săptămâni, printre tufișuri, „singur printre pelicani”, pentru a surprinde viața secretă a vietăților din zonă. În locul oricăror alte concluzii, recurg din nou la un gând al cineastului: „Amintirile mele profesionale cele mai durabile - spunea regizorul Ion Bostan într-o «geografie mentală» - stau sub un arc imens aruncat peste Carpați, cu un capăt în Deltă și celălalt în Maramureș. Mai întâi Delta, fiindcă acolo răsare soarele și acolo se naște mereu un nou pământ românesc, din aluviunile fluviului”.
