REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Regizorul Ali Vatansever, prezent la proiecțiile „Saf” de la Brașov și București


     Saf, coproducție Turcia – Germania – România, va rula începând de vineri, 5 iulie, în cinematografele din țară, iar proiecții în prezența regizorului Ali Vatansever vor avea loc la Brașov și București.
   Filmul, cu Saadet Isil Aksoy (cunoscută din Twice Born, A Beautiful Life) și Erol Afsin (Mustang, Homeland) în rolurile principale, va rula la București (Cinema City AFI Cotroceni, Grand Entertainment Băneasa, Hollywood Multiplex, Cinema „Elvire Popesco”, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union, Cinema Europa), Bistrița (Centrul Cultural Dacia), Bârlad (Cityplex), Botoșani (Cinema Unirea), Craiova (Cinema Modern), Cluj-Napoca (Cinema Victoria), Gura Humorului (Centrul Cultural Gura Humorului), Pitești (Cinema Trivale, Cinema „Sebastian Papaiani”), Sfântu Gheorghe (Cityplex Arta), Slobozia (Casa de Cultură) și Târgu Mureș (Cinema Arta).
     Regizorul Ali Vatansever va fi prezent joi, 4 iulie, de la ora 20:00, la Visssual din Brașov pentru avanpremiera filmului.
     O proiecție specială în prezența regizorului, a coproducătorului român Anamaria Antoci și a sound designerului Alexandru Dumitru este programată la Cinema Muzeul Țăranului din București, vineri, 5 iulie, de la ora 20:30.
     Saf va rula la Iași în cadrul Festivalului Internațional de Psihanaliză și Film, pe 14 iulie, de la ora 19:00.
     Lungmetrajul a avut premiera la Festivalul de Film de la Toronto 2018, secțiunea Discovery, iar anul acesta Vatansever a fost desemnat cel mai bun regizor la Festivalul Internațional de la Ankara, unde Saadet Isil Aksoy a fost recompensată cu trofeul pentru cea mai bună actriță. Regizorul a primit și mențiunea „New Voices” acordată de juriul Festivalului Palm Springs.
     Acțiunea filmului se petrece în districtul Fikirtepe din Istanbul. Transformarea urbană face una cu pământul comunitățile sărace, iar refugiații sirieni se adăpostesc în clădiri abandonate. Kamil și soția lui, Remziye, riscă să își piardă casa. Rămas de mult timp fără un loc de muncă, Kamil este nevoit să accepte, în secret, să lucreze pe un șantier. Pe lângă faptul că astfel îi ia locul de muncă unui refugiat sirian, angajatorul lui este compania care distruge zona în care locuiește. Oprimarea și anxietatea – atât în cartier, unde se teme să nu fie descoperit, cât și la lucru, unde a acceptat salariul mic pe care îl primesc refugiații – îl schimbă treptat. Când Kamil dispare, soția lui trebuie să se confrunte cu consecințele faptelor lui, care nu par să corespundă cu omul pe care îl cunoștea. Dar Remziye refuză să cedeze.
     Detalii: SAF FB
 
(04.07.2019)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alexandru dumitru, ali vatansever, anamaria antoci, coproductie turcia germania romania, saf film

Opinii: