REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Regizorii Ralitza Petrova și Andrei Ujică susțin masterclass-uri la rezidența Film +


     În perioada 28 octombrie - 2 noiembrie, se întâmplă la București rezidența Film +, un eveniment care aduce laolaltă cineaști aflați la început de drum din România, Bulgaria, Serbia și Republica Moldova, care au nevoie de sprijin și mentorat în realizarea proiectelor lor. În cadrul rezidenței programului de formare Film +, regizorii Ralitza Petrova și Andrei Ujică vor susține două masterclass-uri deschise publicului.
     Axat pe dezvoltarea, realizarea și promovarea producțiilor audiovizuale de microbuget, Film + vine în sprijinul tinerilor realizatori de film, folosind experiența acumulată de profesioniștii români din cinematografie. Timp de 6 zile, în cadrul rezidenței Film + de la București, reprezentanții celor 16 proiecte selectate în această ediție, vor participa la sesiuni de îndrumare individuale, laboratoare, masterclass-uri și întâlniri cu cineaști consacrați. Printre evenimentele din cadrul rezidenței FILM+ se regăsesc două masterclass-uri deschise publicului, susținute de regizorii Ralitza Petrova (Bulgaria) - luni, 28 octombrie, ora 15.00, la Teatrul Apollo 111 - și Andrei Ujică (România) - sâmbătă, 2 noiembrie, ora 16.00, la Teatrul Apollo 111. Cei interesați pot participa confirmând prezența la adresa de e-mail contact@film-plus.ro.
     Ralitza Petrova, regizoarea filmului Godless, câștigătoarea Leopardului de Aur pentru Cel mai bun film în cadrul Festivalul Internațional de Film de la Locarno, ediția 2016, va susține luni, 28 octombrie, de la ora 15.00, la Apollo 111, un masterclass despre originalitate în limbaj cinematografic, dificultățile unui debut regizoral și relația autorului cu publicul încă din primele momente ale dezvoltării scenariului.
Ralitza Petrova este absolventă a University of the Arts London (UAL) - secția Film and Video art și a British National Film and Television School (NFTS) - Fiction Directing. Regizoarea de origine bulgară a câștigat numeroase premii pentru filmele sale la marile festivaluri internaționale - printre care Cannes, Berlin și Locarno. Godless (2016), debutul ei în lungmetraj, a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Locarno unde și-a adjudecat patru premii. Pelicula a câștigat până acum 27 de premii importante și a fost nominalizată la categoria European Discovery 2017 – Premiile FIPRESCI oferite de Academia Europeană de Film.
     Importanța alegerii subiectelor și a temelor în procesul de creație sunt subiectele pe care regizorul Andrei Ujică le va aborda în cadrul masterclass-ului de sâmbătă, 2 noiembrie, ora 16.00, la Apollo 111.
     Programul FILM + este inițiat de Asociația Graphis 122 și implementat alături parteneri și specialiști implicați în programul de mentorat. Cea de-a patra ediție este co-finanțată de către programul Europa Creativă - MEDIA al Comisiei Europene și  Administrația Fondului Cultural Național*. Parteneri media: AaRC.ro, Sub 25, Cinemagia, IQAds, Modernism, Ziarul Metropolis, Filmsi.ro.
Detalii: facebook
 
(25.10.2019)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: andrei ujica, film plus 2019, masterclass film plus, ralitza petrova

Opinii: